Realizarea compensaţiei legale a creanţei unui creditor, născută după deschiderea procedurii este în conformitate cu litera şi spiritul legii.

Realizarea compensaţiei legale a creanţei unui creditor, născută după deschiderea procedurii este în conformitate cu litera şi spiritul prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Acest mod de stingere a datoriilor reciproce nu afectează drepturile celorlalţi creditori prin micşorarea sumelor ce se distribuie în cadrul procedurii câtă vreme pârâtei creditoare oricum i s-ar plăti creanţa născută după deschiderea procedurii cu prioritate, pe baza documentelor din care rezultă conform art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 88 din 13 octombrie 2011

Prin sentința civilă nr. 65/14.06.2011, pronunțată de Tribunalul Vrancea, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA, prin lichidator MBV I IPURL în contradictoriu cu pârâta SC A 35 SRL, având ca obiect pretenții.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 103.239,27 lei cu titlu de preț și 26.310,24 lei cu titlu de dobândă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a motivat că reclamanta a livrat pârâtei, în perioada 4 aprilie 2008-26 august 2008 mobilier din lemn, conform facturilor depuse la dosar. Ca urmare, a acestor livrări, pârâta datorează în prezent suma de 122.145,04 lei cu titlu de preț, la care se adaugă dobânda legală, sume pe care aceasta refuză să le plătească, deși a fost somată în acest sens.

Impotriva acestei hotărâri, a formulat apel pârâta SC A 35 SRL, înregistrat sub nr. unic 4399/91/2010, pe rolul Curții de Apel Galați.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie motivându-se următoarele:

Tribunalul Vrancea nu este instanța competentă pentru soluționarea fondului prezentei cauze. Excepția necompetenței materiale invocată de apelanta pârâtă prin întâmpinare a fost respinsă în mod netemeinic și nelegal.

Potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru”. Precizează că acțiunea de față se încadrează în prevederile acestui articol.

Din coroborarea art. 6 alin. (1) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 rezultă că toate procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței sunt de competența judecătorului sindic. Prin urmare, și prezenta acțiune formulată de lichidator și calificată chiar de acesta, ca fiind o acțiune pentru „recuperarea creanțelor” societății în faliment este tot de competența judecătorului-sindic.

Intrucât dosarul de faliment al M (dosar 2884/91/2008) se află pe rolul Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, rezultă că aceasta este instanța competentă pentru soluționarea fondului prezentei cauze și nu Tribunalul Vrancea.

Susținerile M, însușite în mod eronat de instanța de fond sunt neîntemeiate în opinia apelantei. Pe de o parte, reclamanta susține că acțiunea promovată este o acțiune „pentru recuperarea creanțelor” M în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, fiind astfel și scutită de taxa de timbru, iar pe de altă parte, susține că este o acțiune „în pretenții comerciale” formulată de lichidator în temeiul art. 25 lit. g) din Legea nr. 85/2006 (potrivit răspunsului M la întâmpinare) și i s-ar aplica cumva regulile de drept comun, în ceea ce privește competența teritorială și materială.

Considerând că este o acțiune în pretenții de drept comun, instanța de fond ar fi trebuit să dispună reclamantei M să și timbreze acțiunea întrucât, potrivit art. 77 alin. (1) din Legea 85/2006, sunt scutite de taxă numai „acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi”,adică cele de competența judecătorului sindic. M nu și-a timbrat acțiunea,confirmându-se că aceasta e supusă prevederilor Legii nr. 85/2006.

Pentru acest motiv solicită trimiterea cauzei spre soluționarea fondului către Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, judecătorului sindic.

In subsidiar, dacă s-ar considera că această acțiune este o acțiune în pretenții de drept comun, s-ar impune trimiterea ei către Tribunalul București, urmând ca M să achite și taxa judiciară de timbru aferentă.

în conformitate cu prevederile art. 10 pct. 4 C.proc.civ., în materie comercială este instituită competența alternativă a următoarelor instanțe:

- instanța domiciliului pârâtului, adică Tribunalul București, întrucât pârâta are sediul în B, str. C nr. 13, parter, camera 6 sector 1;

- instanța locului unde obligația a luat naștere, adică Tribunalul București, întrucât mărfurile a căror contravaloare e reprezentată de facturile fiscale invocate de M au fost livrate în București

- instanța locului plății, teorie inaplicabilă, în condițiile în care se susține că facturile nu au fost plătite.

Pe fondul cauzei a motivat că instanța de fond a preluat sumele menționate de expertul contabil la obiectivul 1 al expertizei, fără a face vreo referire la mențiunile expertului din obiectivul 2 al expertizei privind compensarea creanțelor și fără a preciza vreun temei legal pentru admiterea acțiunii și pentru respingerea apărărilor pârâtei.

Pe fondul cauzei a învederat următoarele:

M Vrancea SA a înregistrat față de W E & C SRL, o societate din același grup cu pârâta A 35 SRL, o datorie în valoare de 185.931,18 lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru sediul M și a serviciilor de pază pentru perioada 8 octombrie 2008-septembrie 2009. Prin contractul de cesiune, această creanță împotriva Ma fost cesionată către pârâta A 35 SRL. Contractul de cesiune a fost notificat prin executor judecătoresc către M , fiindu-i pe deplin opozabil.

Prin urmare, la data de 4.04.2011, anterior pronunțării hotărârii contestate, pârâta A 35 SRL a dobândit împotriva M o creanță de 185.931,18 lei reprezentând datorii curente ale M ca urmare a activităților întreprinse în procedura falimentului, plătibile cu prioritate conform art. 49 și art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 1144-1145 C.civ., la data de 4.04.2011 a intervenit compensarea sumelor solicitate de M prin cererea de chemare în judecată cu sumele datorate de M către A reprezentând contravaloarea chiriei pentru sediul M și a serviciilor de pază pentru perioada 8 octombrie 2008-septembrie 2009.

Instanța de fond nici nu a analizat aspectele privind compensarea intervenită între părți, învederând Curții că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 1144-1145 C.civ.

Pretinsa creanță a M împotriva pârâtei A a fost stinsă. Acest lucru a fost constatat și prin expertiza administrată în cauză, expertul menționând în concluziile raportului său că: „în baza acestui contract (contractul de cesiune) s-a stins în contabilitatea pârâtei A 35 SRL întreaga datorie către reclamanta M SA prin lichidator MBV IIPURL”.

Cu toate acestea, instanța de fond nu a analizat nici susținerile pârâtei din întâmpinare și din dezbaterile orale, nici concluziile expertului de la obiectivul 2 al expertizei, admițând în mod netemeinic acțiunea M.

In ipoteza în care Curtea ar reține cauza spre rejudecarea fondului, a solicitat să se constate intervenirea compensării și respingerea acțiunii formulată de M ca fiind nefondată.

In drept, a invocat art. 282 și urm. C.proc.civ.

Legal citată, intimata-reclamantă SC M Vrancea SA, prin lichidator judiciar MBV I IPURL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 65/14.06.2011 a Tribunalului Vrancea.

Cu privire la necompetența teritorială a Tribunalului Vrancea a arătat că Legea nr. 85/2006 este o lege specială care instituie norme derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește competența teritorială și competența materială.

Atribuțiile judecătorului sindic au caracter de excepție față de dreptul comun, prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care enumără aceste atribuții sunt de strictă interpretare. Prin urmare, acestui tip de acțiune în pretenții comerciale, pentru recuperarea unei creanțe a falitei nu îi sunt aplicabile regulile de drept comun în ceea ce privește competența teritorială și materială. A mai precizat intimata-pârâtă că dispozițiile referitoare la taxa de timbru sunt chestiuni distincte de dispozițiile care reglementează atribuțiile judecătorului sindic.

In ceea ce privește competența teritorială a Tribunalului București intimata-reclamantă a invocat caracterul alternativ al acesteia, prevăzut de art. 12 C.proc.civ. și că Tribunalul Vrancea este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a susținut că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 rezultă că în situația în care condițiile compensării survin ulterior deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, compensarea nu mai este posibilă astfel că apelul este nefondat.

Prin decizia nr. 88/2011/A/13.10.2011 s-a admis apelul declarat de pârâta SC A 35 SRL, cu sediul în B, sector 1, str.P, nr.13, cam.6, parter, împotriva sentinței civile nr. 65/14.06.2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

S-a schimbat, în tot, sentința apelată în sensul că:

S-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC M Vrancea SA prin lichidator MBV I IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC A 35 SRL, ca fiind nefondată.

S-a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, ca neîntemeiat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat următoarele:

Reclamanta SC M Vrancea SA societate în insolvență, prin lichidator judiciar MBV I IPURL a promovat acțiunea dedusă judecății, împotriva pârâtei SC A 35 SRL, în vederea recuperării unei creanțe în sumă de 122.145,04 lei și dobânda legală aferentă în cuantum de 26.310,24 lei.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței „toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru”.

Acțiunea dedusă judecății are natura unei acțiuni în recuperarea creanțelor de drept comun și nu are legătură cu acțiunile și cererile care pot fi formulate în cadrul procedurii insolvenței, în aplicarea prevederilor legii privind procedura insolvenței pentru a considera că judecătorul sindic este competent să soluționeze acțiunea în recuperarea creanțelor - societății în insolvență, respectiv Tribunalul Brașov (instanță învestită prin strămutarea dosarului privind insolvența debitoarei SC M Vrancea SA de la Tribunalul Vrancea).

Atribuțiile judecătorului sindic în procedura insolvenței sunt expres prevăzute prin art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței iar acțiunea societății în insolvență pentru recuperarea creanțelor excede dispozițiilor legale care reglementează atribuțiile judecătorului sindic.

De asemenea, precizarea expresă din cuprinsul art. 77 din Legea nr. 85/2006 referitoare la scutirea de plata taxei judiciare de timbru inclusiv a acțiunilor introduse de lichidator pentru recuperarea creanțelor denotă că acest gen de acțiuni nu intră în sfera acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței pentru a considera că sunt de competența judecătorului sindic.

Rațiunea scutirii de plata taxei judiciare de timbru și pentru acțiunile introduse de lichidatorul judiciar în vederea recuperării creanțelor rezidă în aceea că inițierea procedurii insolvenței este determinată de existența unor dificultăți financiare ale societății constând practic în lipsa de lichidități care ar constitui un impediment pentru promovarea de acțiuni în scopul maximizării averii și, finalmente, în interesul colectiv al creditorilor.

Scutirea de plata taxei judiciare de timbru nu poate însă constitui un argument pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului sindic.

Sub aspect teritorial competența aparține Tribunalului Vrancea în considerarea caracterului alternativ al normelor de competență teritorială prevăzute de art. 12 C.proc.civ.

Cum Tribunalul Vrancea este instanța locului unde obligația a luat naștere și aceea a locului plății prevăzută de art. 10 pct. 4 C.proc.civ. conform mențiunilor din cuprinsul facturilor fiscale și de pe dispozițiile de livrare în mod corect a fost respinsă și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea.

Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Reclamanta SC M Vrancea SA deține împotriva pârâtei SC A 35 SRL o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 122.145,04 lei reprezentând contravaloarea mobilierului din lemn vândut pârâtei conform facturilor fiscale precizate în acțiune, aflate la dosar și a avizelor de expediție.

Creanța reclamantei SC M Vrancea SA s-a născut anterior intrării sale în procedura insolvenței, prin sentința nr. 918/08.10.2008 a Tribunalului Vrancea.

Ulterior deschiderii procedurii de insolvență asupra reclamantei SC M Vrancea SA, respectiv în timpul acestei proceduri, în perioada 08 octombrie 2008-septembrie 2009, în sarcina reclamantei s-a născut o datorie față de SC W E & C SRL, o societate din același grup cu SC A 35 SRL, în sumă de 185.931,18 lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru sediul M și pentru serviciile de pază. în acest sens, sunt înscrisurile depuse în apel, constând în contractul de închiriere pentru perioada 15.10.2008-15.10.2009 încheiat de SC W E & CSRL și M Vrancea SA prin lichidator MBV I IPURL Focșani, facturile fiscale emise de W E & C SRL acceptate de M Vrancea SA prin lichidator judiciar, situația privind creanțele de plată și încasat, încheiată de SC M Vrancea SA Focșani și SC W E & C SRL din 20.03.2009.

Prin contractul de cesiune încheiat pe parcursul soluționării cauzei în fața instanței de fond, mai exact la data de 04.04.2011 SC W E & C SRL, în calitate de cedent, a transmis creanța în sumă de 185.931,18 lei deținută asupra reclamantei SC M Vrancea SA în favoarea pârâtei SC A 35 SRL, în calitate de cesionar. Contractul de cesiune a fost notificat reclamantei M Vrancea SA prin executor judecătoresc fiindu-i pe deplin opozabil.

Dată fiind cesiunea de creanță prin efectul căreia și pârâta are calitate de creditoare în raport cu reclamanta, s-a invocat stingerea obligațiilor reciproce prin compensația legală, conform art. 1144 C.civ.

Reclamanta M Vrancea SA a susținut că nu poate opera compensarea, împrejurare care rezultă din interpretarea prevederilor art. 52 din Legea privind procedura insolvenței. Astfel, în baza acestor dispoziții legale se pot compensa obligațiile reciproce, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Cum creanța pârâtei SC A 35 SRL s-a născut după data deschiderii procedurii reclamanta consideră că nu poate opera compensarea.

Este adevărat că pârâta SC A 35 SRL a devenit creditoarea reclamantei prin cesiune, deținând asupra acesteia o creanță născută în timpul procedurii insolvenței.

Insă potrivit art. 63 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment”.

Creanța transmisă prin cesiune pârâtei SC A 35 SRL este o creanță născută în timpul procedurii insolvenței și trebuie plătită de către debitoare în temeiul documentelor din care rezultă, ceea ce înseamnă că efectuarea plății se realizează cu prioritate, întrucât nu este necesară înscrierea la masa credală.

Realizarea compensației legale a creanței unui creditor, născută după deschiderea procedurii este în conformitate cu litera și spiritul prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Acest mod de stingere a datoriilor reciproce nu afectează drepturile celorlalți creditori prin micșorarea sumelor ce se distribuie în cadrul procedurii câtă vreme pârâtei creditoare oricum i s-ar plăti creanța născută după deschiderea procedurii cu prioritate, pe baza documentelor din care rezultă conform art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

In cauză, instanța de fond nu a analizat și apărările pârâtei referitoare la existența condițiilor necesare pentru a opera compensația legală prevăzută de art. 1144-1145 C.civ. și s-a limitat doar la verificarea creanței deținută de reclamanta M Vrancea SA împotriva pârâtei, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.

In cauză și pârâta SC A 35 SRL deține o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra reclamantei.

Astfel, așa cum s-a reținut mai sus, reclamanta deține o creanță asupra pârâtei certă, lichidă și exigibilă în sumă de 122.145,04 lei și dobânda legală de 26.310,24 lei, iar pârâta a devenit creditoarea reclamantei prin efectul cesiunii de creanță, deținând o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 185.931,18 lei.

Obligațiile sunt reciproce iar în temeiul art. 1144 C.civ. compensația operează de drept, în puterea legii.

Prin efectul compensației are loc stingerea reciprocă a celor două datorii până la concurența cotităților lor disponibile, respectiv 122.145,04 lei la care se adaugă suma de 26.310,24 lei (total: 148.455,28 lei), iar reclamanta M Vrancea SA nu mai deține nici o creanță asupra pârâtei A 35 SRL.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 296 C.proc.civ. va admite apelul cu consecința schimbării, în tot, a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii, ca fiind nefondată.

Sub aspectul capătului de cerere formulat de apelanta-pârâtă referitor la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reține că la data declanșării litigiului pârâta datora reclamantei suma de bani pretinsă prin cererea de chemare în judecată. Faptul că pe parcursul soluționării litigiului în fața instanței de fond pârâta a devenit creditoarea reclamantei, prin efectul cesiunii de creanță, nu poate fi imputat reclamantei. Reclamanta nu este în culpă procesuală deoarece la data declanșării litigiului pretențiile sale erau întemeiate însă s-au stins pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, prin efectul cesiunii de creanță, urmată de compensația legală, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.civ.

(Judecător Rodica Dorin)