Plata anticipată a ratelor de leasing de către debitoarea falită

R O M Â N I A

Curtea de Apel Timișoara

Secția a II-a civilă operator - 2928

Dosar Nr. XXXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 426

Ședința publică din 02 decembrie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE :A_____ R______ S_____

JUDECĂTOR :Ș_____ L_______ JUDECĂTOR : M____ O_____ G_________

GREFIER : L_______ B____

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta I_____ L______ Romania IFN S.A. și debitoarea S.C. T_____ C______ SRL, prin administrator special C____ O___ M____, în contradictoriu cu debitoarea S.C. T_____ C______ SRL prin lichidator judiciar C_________ Insolvență SPRL, împotriva sentinței civile nr.1390/17 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare acte frauduloase.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24.11.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, dată de la care instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1390/17 septembrie 2015 pronunțată în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul T____ a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanții lichidatori judiciari C_________ Insolvență SPRL și Y__ C_________ SPRL, în contradictoriu cu pârâta debitoare ___________________.R.L. și cu pârâta _____________________ SA, a anulat actul constând în transferul patrimonial în sumă de 72.107,31 lei efectuat de pârâta ___________________.R.L. către pârâta _____________________ SA în cele 120 zile anterior deschiderii procedurii insolvență, identificat în situația analitică a conturilor 401 „Furnizori”, 404 „Furnizori de imobilizări”.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță a dispus repunerea părților în situația anterioară, obligând pârâta _____________________ SA să restituie în patrimoniul debitoarei, respectiv în contul de lichidare, suma de 72.107,31 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a analizat cu prioritate excepția de prescripție invocată în cauză, apreciind că aceasta este nefondată în raport de prevederile art.81 din Legea nr.85/2006, pe care pârâții le-au invocat incomplet, deoarece termenul de introducere a acțiunii este de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin.1 lit. b, nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

În raport de aceste prevederi legale, prima instanță a statuat că, în condițiile în care deschiderea procedurii insolvenței a fost dispusă la data de 18.10.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrata la 28.11.2013, ea a fost formulată în termenul prevăzut de art.81 alin.1 din Legea insolventei.

Pe fondul cauzei, judecătorul sindic, a invocat prevederile art. 79 din Legea nr. 85/2006, reținând că din conținutul acestora rezultă, fără echivoc că, pe de o parte, titularul acțiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în dauna creditorilor este administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, iar pe de altă parte, că acțiunea în anularea vizează actele frauduloase.

S-a mai constatat că la dosar a fost depus raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul contabil B_________ F______ prin au fost identificate o ________ operațiuni susceptibile de a intra în sfera de aplicare a art. 79 – 80 din Legea nr. 85/2006. Din conținutul acestui raport, instanța de fond a reținut că între debitoare și alte societăți comerciale, reprezentate tot de administrator C____ O___, sau societăți comerciale aparținând membrilor familiei C____, precum și între debitoare si persoane fizice, au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile (apartamente și terenuri) autoturisme sau utilaje, la preturi derizorii, actele de transfer fiind încheiate în dauna drepturilor creditorilor proprii, care au fost prejudiciați în posibilitatea de realizare a creanțelor înscrise la masa credală. Au fost identificare de către expert persoane juridice din exteriorul grupului de interes economic cu care ___________________.R.L a efectuat acte de comerț în perioada anterioară declanșării procedurii insolvenței, în sumă totală de 455.184,70 lei, printre care și pârâta _____________________ SA, acte de transfer patrimonial in suma de 72.107,31 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâta I_____ L______ Romania IFN S.A. și debitoarea S.C. T_____ C______ SRL, prin administrator special C____ O___ M____.

Prin recursul declarat, pârâta I_____ L______ Romania IFN S.A. a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, aceasta necuprinzând motivele avute în vedere de către instanța de fond la momentul pronunțării hotărârii.

Recurenta a susținut că din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezulta faptul că societatea pârâtă ar fi efectuat acte de comerț frauduloase cu _____________________, așa cum în mod greșit s-a reținut de către instanță, recurenta subliniind faptul că și în raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul contabil B_________ F______ s-a menționat (în concluziile de la Obiectivul nr.3), faptul că plățile/compensările efectuate și înregistrate în evidența contabilă a societății au respectat scadențele specificate în facturi sau au fost achitate datorii mai vechi de 120 de zile.

Or, având in vedere că, atât din raportul de expertiză, cât și din înscrisurile depuse la dosar, reiese faptul că suma de 72.107,31 lei a fost achitată de către pârâtă în cursul desfășurării normale a activității curente a societății debitoare, recurenta-pârâtă a susținut că nu existat un caracter fraudulos al plăților efectuate iar hotărârea instanței de fond este în realitate nemotivată, întrucât nu explică în ce constă pretinsul caracter fraudulos al actelor juridice anulate.

Recurenta a mai susținut că nu sunt întrunite condițiile expres prevăzute de art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind anularea achitării debitului în cuantum de 72.107,31 lei către pârâtă întrucât _____________________, prin achitarea facturilor scadente, și-a onorat obligațiile contractuale stabilite în relația cu societatea pârâtă, aceasta nereprezentând vreo favorizare a recurentei în raport cu ceilalți creditori.

Se apreciază că, în speță, art.80 alin.1 lit. d nu este aplicabil având în vedere faptul ca societatea debitoare nu a efectuat acte de transfer de proprietate către pârâtă în vederea stingerii debitelor înregistrate.

În acest sens a invocat art.1650 alin.1. Cod civil, conform căruia vânzarea este definită ca fiind transferul dreptului de proprietate asupra unui bun, subliniind că societatea debitoare nu a făcut decât să își achite datoriile către pârâtă, fără ca aceste plăți să reprezinte acte de transfer de proprietate in accepțiunea art.80 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

În altă ordine de idei, recurenta a susținut că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.80 din Legea nr.85/2006 rezultă faptul că, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere și posibilitatea anulării plății datoriilor debitoarei deja născute similar cu lit. f ar fi menționat "plata datoriilor efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii" și nu numai acte de transfer de proprietate. Având in vedere faptul că texul legal face distincție clară între plata datoriilor și acte de transfer de proprietate rezultă faptul că nu este aplicabil în cauză art.80 lit.d.

Pe de altă parte, recurenta a susținut că plata debitelor către societatea sa nu a fost frauduloasă, deoarece plata unor facturi scadente nu prezintă caracter fraudulos, fiind evident faptul că _____________________, prin achitarea facturilor scadente, și-a onorat obligațiile contractuale stabilite în relația cu societatea recurentă, aceasta nereprezentând vreo favorizare a pârâtei, în raport cu ceilalți creditori, așa cum în mod eronat a reținut instanța de judecată, invocând în această privință și dispozițiile art. 82 din Legea nr.85/2006 conform cărora „nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente." În opinia recurentei, derularea unui contract de leasing prin care este finanțată achiziția unui bun, ar putea fi încadrată ipotetic și în dispozițiile art.3, pct.14 lit. b care definesc desfășurarea normală a activității curente după data deschiderii procedurii.

Se arată că prin achitarea obligațiilor bănești care reveneau conform contractului de leasing utilizatorului _____________________, acesta nu a făcut decât să-și desfășoare în mod normal activitatea curentă și că orice întârziere la plata sumelor scadente către societatea pârâtă ar fi atras penalizarea utilizatorului și, ulterior, ridicarea bunului concomitent cu scadența imediată a tuturor sumelor neachitate din contractul de leasing, ceea ce ar fi îngreunat și mai mult situația societății debitoare.

Mai mult, se arată că plățile către societatea pârâtă au fost efectuate cu bună credința de către _____________________, nefiind demonstrate prin nimic afirmațiile intimatelor-reclamante privind caracterul fraudulos al achitări debitelor scadente și nici intenția pârâtei ori a _____________________ de a leza interesele celorlalți creditori.

În plus, se arată că recurenta cu bună credință a emis facturile în baza contractului de leasing încheiat cu _____________________, ce au fost achitate cu întârziere, după depășirea datei scadente a acestora, fără a exista nicio intenție de fraudare a intereselor celorlalți creditori, conform art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006. Înscrisurile depuse la dosar demonstrează fără dubiu faptul că plata făcută de debitoare către pârâtă a avut un temei legal, nereprezentând o consecință a unei intenții de fraudare a celorlalți creditori.

In drept au fost invocate dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, art.8 și următoarele din Legea nr.85/2006, precum și celelalte norme legale menționate în cuprinsul recursului.

Prin recursul formulat, debitoarea S.C. T_____ C______ SRL, prin administrator special C____ O___ M____, a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinței recurate cu trimiterea dosarului spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare ca inadmisibilă, neîntemeiată și nejustificată.

În opinia debitoarei, cele reținute de prima instanță nu sunt reale, neavând nici un fundament juridic, la dosar neexistând documente care să le ateste. Debitoarea a susținut că plata sumei de 72.107,31 lei făcută către ______________________ SA., nu reprezintă în niciun caz un act fraudulos, având un temei contractual și nu reprezintă acte de transfer de proprietate, astfel cum impun dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, reprezentând în realitate, doar onorarea contractului încheiat cu acest partener contractual. Debitoarea-apelantă a învederat că în anul 2011, prin plata ratelor scadente de leasing și a celorlalte obligații devenite scadente, așa cum a stabilit inclusiv raportul de expertiză realizat de către expert B_________ F______, a respectat doar scadențele specificate în facturi.

In plus, a subliniat că plata a fost efectuată de societatea debitoare în cursul desfășurării normale a activității curente, care nu este susceptibilă de anulare așa cum statuează și dispozițiile art. 82 din Legea nr. 85/2006. Debitoarea-apelantă a mai învederat că expertiza realizată de B_________ F______ menționează faptul că plata sumei de 72.107,31 lei a respectat scadențele specificate în facturi și că atât lichidatorul judiciar, cât și expertul nu au avut în vedere faptul că plățile efectuate aveau ca și izvor contractul de leasing nr.xxxxx din 24.05.2011, având așadar izvor contractual,fără a reprezenta acte de transfer de proprietate, astfel cum impun dispozițiile art. 80 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Debitoarea arată că relațiile comerciale dintre societatea sa și ______________________ SA., în calitate de finanțator, au constat în achiziționarea de utilaje și autovehicule de către societatea debitoare, pe bază de contracte de leasing, în speță fiind încheiat contractul de leasing financiar nr. xxxxx din 24.05.2011, având ca obiect achiziția unui autovehiculul, necesar în vederea desfășurării activității curente.

În plus, debitoarea consideră că nu sunt îndeplinite nici celelalte condiții prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, întrucât rațiunea prevederilor este desființarea acelor acte în care debitorul a favorizat intenționat și în mod evident pe unul dintre creditori, în detrimentul satisfacerii creanțelor celorlalți.

Or, în prezentul raport juridic dedus judecății debitoarea a subliniat că societatea pârâtă nu a făcut altceva decât să își onoreze obligațiile contractate în relația cu partenerul contractual prin plata facturilor scadente, așa cum a stabilit inclusiv raportul de expertiză realizat de către expert B_________ F______, respectiv că plata sumei a respectat scadentele specificate în facturi.

Mai mult decât atât, se învederează faptul că plata sumei de 28.361,26 lei (parte din suma pretinsă de reclamant) a fost efectuată la data de 11.07.2012, neîncadrându-se în cele 120 de zile în discuție, astfel s-ar putea discuta despre asemenea plăți doar în perioada 18.07.xxxxxxxxxxxxx12, reclamanții fiind în eroare și cu privire la cuantumul plăților efectuate în cele 120 de zile.

Pe de altă parte s-a mai arătat că, potrivit clauzelor contractuale, în situația în care debitoarea nu își achita ratele contractului de leasing, finanțatorul ______________________ SA își putea ridica bunul ce făcea obiectul contractului de leasing și care a fost achitat, ratele fiind plătite în proporție de peste 80%, rezultând fără dubiu faptul că prin neplata ratelor scadente rămase și prin rezultatul imediat următor, reprezentat de eventuala ridicare a bunului, fără niciun fel de despăgubiri din partea ______________________ SA., s-ar fi creat un prejudiciu iminent societății debitoare.

Recurenta a mai subliniat că la momentul achitării sumei de 72.107,31 lei către ______________________ SA societatea debitoare își desfășura activitatea în mod normal, iar plata astfel efectuată nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare, neregăsindu-se în niciuna dintre situațiile impuse de Legea insolvenței, respectiv aceasta nu reprezintă un act fraudulos, nu a fost și nici nu putea fi urmărită fraudarea intereselor creditorilor înscriși la masa credală având in vedere faptul că, pe de o parte, atât la momentul încheierii contractului de leasing, 24.05.2011, cât și la momentul plăților, nu existau creditori înscriși la masa credală, iar pe de altă parte, că plățile efectuate către ______________________ SA. au avut temei contractual si nu au reprezentat acte de transfer de proprietate astfel cum impun dispozițiile art. 80 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Nu există, în opinia debitoarei-recurente o daună provocată creditorilor, câtă vreme transferul a fost efectuat de către societate în cursul desfășurării normale a activității sale curente, pentru ca societatea să își respecte obligațiile contractuale asumate, cât și să își poată desfășura activitatea în condiții optime, iar în schimbul acestei sume de 72.107,31 lei societatea debitoare a devenit proprietara acelui bun. Se învederează faptul că transferul patrimonial în cuantum de 72.107,31 lei nu poate reprezenta un act fraudulos, întrucât actele frauduloase reprezintă acele acte săvârșite cu rea-credință, în scopul de a leza creditorii și de a obține pentru sine sau pentru o altă persoană un folos necuvenit. Rațiunea prevederilor art. 80 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în baza căruia s-a realizat și expertiza extrajudiciară efectuată, este desființarea acelor acte în care debitorul a favorizat intenționat și evident pe unul dintre creditori în detrimentul satisfacerii creanțelor celorlalți, astfel, societatea debitoare nu a făcut altceva decât să onoreze contractual de leasing, prin plata ratelor de leasing și a celorlalte obligații devenite scadente.

Nu în ultimul rând, debitoarea recurentă a susținut că reclamanții nu au făcut dovada caracterului fraudulos al plății și nici nu au demonstrat în ce constă dauna provocată creditorilor debitoarei ______________________., reclamanții nefăcând altceva decât să enumere prevederile art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006, fără a demonstra în concret, în ce anume constă așa-zisă fraudă comisă, neindicând temeiul legal pe care își întemeiază prezenta acțiune, motiv pentru care se apreciază că nu s-a dovedit caracterul fraudulos al acestei plăți, pe lângă faptul ca nu s-a motivat în drept acțiunea. A mai susținut că ______________________ acestei societăți s-a datorat, în mare parte, lichidatorilor judiciari, care de la începutul procedurii au urmărit doar ___________________________________ bunurilor și încasarea onorariilor, fapt care s-a și întâmplat în realitate, au trecut la vânzarea bunurilor debitoarei, iar în urma acestor vânzări, procentul cel mai mare din distribuirea acestor sume au fost încasate de lichidatori.

In drept, debitoarea a invocat dispozițiile art. 299 Cod de procedură civilă, precum și dispozițiile art. 81 teza I, art. 82, art. 83 alin. 2 teza finală și următoarele din Legea nr. 85/2006 actualizată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, C_________ de Insolvență SPRL și Y__ C_________ SPRL, în calitate de lichidatori judiciari ai debitoarei T_____ C______ SRL au solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate.

În esență, abordând criticile și argumentele recurentelor, intimații au învederat instanței de recurs că în fața primei instanțe nu a fost depus graficul de plăți și scadențarul plăților datorate de debitoarea insolventă către societatea de leasing I_____ L______ IFN SA și că aceste documente precum și anexele aferente contractului de leasing nr.xxxxx/24 mai 2011 nu au fost depuse de recurente nici în recurs.

În această privință, intimații au învederat că plățile anulate de prima instanță nu au fost scadente la data la care au fost efectuate iar motivul determinant care a stat la baza efectuării lor a fost acela că administratorul debitoarei falite C____ O___ garantase cu patrimoniul propriu aceste plăți, avalizând bilete la ordin emise de societatea debitoare în acest sens. Prin urmare, intimații au susținut că administratorul debitoarei, planificând depunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, a plătit cu prioritate partenerul I_____ L______ IFN SA pentru a evita plata acestor sume de bani din patrimoniul său personal, arătând că acesta a fost motivul pentru care graficul de plăți nu a fost depus nici la dosar de recurs și opinând că plata ratelor de leasing nu face parte din activitatea curentă pe care o desfășura debitoarea, având în vedere că obiectul ei de activitate era comerț cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva criticilor aduse prin motivele de recurs și în limitele devolutive ale recursului stabilite de art.304 și art.3041 C. pr.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat, hotărârea atacată fiind consecința unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor art.79-85 din Legea nr.85/2006.

Astfel, prevederile art.79-85 din Legea nr.85/2006 reglementează legitimitatea procesuală activă a administratorului sau lichidatorului judiciar de a solicita instanței de judecată anularea actelor frauduloase încheiate de debitoare anterior deschiderii procedurii insolvenței. Dispozițiile legale nu definesc sintagma „act fraudulos”, dar din economia art.80 a legii rezultă că actul juridic fraudulos este acel act juridic săvârșit cu intenția de obține un folos patrimonial pentru sine (asociat, administrator) ori pentru altul (creditor, terț) în detrimentul intereselor patrimoniale legitime ale celorlalți creditori care sunt vădit lezate de actul juridic astfel încheiat.

Prin urmare, pentru a putea califica un contract ori un act juridic unilateral ca fiind fraudulos, este necesar a se constata că el produce concomitent două consecințe:

- o consecință pozitivă, înțeleasă în sensul unui folos patrimonial necuvenit, (inclusiv sub forma evitării unei pagube ori a diminuării pasivului) care se produce în patrimoniul unui asociat, a administratorului sau chiar a unui creditor ori a unui simplu terț, și

- o consecință negativă, în sensul unei pagube cauzate creditorilor societății falite, înțeleasă prin punerea acestora în imposibilitate de a-și mai recupera în tot sau în parte creanțele, ori prin reducerea semnificativă a șanselor de recuperare.

Plecând de la aceste considerente, Curtea constată că cei doi lichidatori judiciari ce au inițiat acțiunea în anularea actelor frauduloase au susținut caracterul fraudulos al plăților cu anticipați a ratelor de leasing realizate de debitoarea falită, în temeiul contractului încheiat cu recurenta pârâtă I_____ L______ IFN SA, fără ca reclamanții sau instanța de fond să încadreze actul juridic defăimat ca fraudulos într-unul din cazurile enumerate de art.80 din Legea nr.85/2006.

Este de observat că reclamanții s-au rezumat a expune conținutul art.80 din lege, iar prima instanță, într-o manieră similară, nu a indicat în considerentele hotărârii, în care ipoteză a legii se încadrează plățile realizate de debitoare și apreciate a fi frauduloase.

În aceste condiții, Curtea apreciază că singurul text de lege în care s-ar putea încadra este cel de la art.80 alin.1 lit.f) din lege care prevede posibilitatea anulării actelor frauduloase constând în plăți anticipate a unor datorii, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.

Din această perspectivă, deși reclamanții intimați au susținut că plățile care au fost anulate de către instanța de fond ar fi fost scadente după data deschiderii procedurii, în sensul art.80 alin.1 lit.f) această susținere a rămas nesusținută probator, nici instanța de fond neindicând în considerente când anume ar fi fost scadente ratele cu privire la care plățile anticipate au fost anulate.

În această privință, solicitarea intimaților-reclamanți de a obliga părțile adverse a depune probațiunea în acest sens este lipsită de fundament juridic câtă vreme sarcina probei revine celui care formulează susținerea, adică reclamantului.

Pe de altă parte, Curtea mai constată că în cuprinsul raportului de expertiză, pe care reclamanții și-au întemeiat în fapt cererea de chemare în judecată, expertul contabil a subliniat că plățile efectuate în favoarea I_____ L______ IFN SA, precum și plățile și compensările efectuate în favoarea în favoarea altor creditori, înregistrate în evidențele contabile ale debitoarei falite, au respectat scadențele specificate în facturi sau au reprezentat plăți pentru datorii mai vechi de 120 de zile.

La fel de nefondată este și susținerea reclamanților-intimați, conform căreia plata ratelor de leasing nu s-ar circumscrie sintagmei de „activitate curentă” câtă vreme activitatea curentă presupune nu numai desfășurarea obiectului de activitate, dar și plata sumelor periodice asumate de debitoare tocmai pentru realizarea obiectului de activitate, intrând aici și plata energiei electrice sau termice consumate, a ratelor de chirie pentru bunurile utilizate în procesul de producție etc.

Pe de altă parte, Curtea observă că, în ipoteza în care plățile ar fi fost realizate cu anticipație, chiar prin plata unor rate scadente după data deschiderii procedurii, plățile astfel efectuate nu pot fi calificate ca fiind frauduloase câtă vreme nu au fost de natură a cauza vreun prejudiciu creditorilor. Astfel, se constată că plata ratelor de leasing a avut drept consecință executarea contractului și asigurarea posibilității ca bunul utilizat să devină proprietatea debitoarei, altminteri bunul ar fi revenit finanțatorului, fără vreo posibilitate pentru creditori de a-l urmări și a de a-și satisface măcar în parte creanțele prin valorificarea lui.

Cu alte cuvinte, deși se poate accepta că prin pretinsa plată anticipată a acestor rate de leasing, administratorul debitoarei falite a urmărit un folos patrimonial, în sensul înlăturării riscului urmăririi patrimoniului său propriu, aceste plăți nu au cauzat propriu-zis o pagubă în patrimoniul debitoarei falite și implicit a creditorilor acesteia, deoarece au înlesnit dobândirea proprietății asupra bunului contractat, care astfel a intrat în patrimoniul debitoarei urmând a servi gaj general al creditorilor acesteia.

În lipsa acestor plăți, este adevărat că din patrimoniul debitoarei nu ar fi ieșit suma de 72.107,31 lei, dar nici nu ar fi intrat bunul de o valoare mult mai mare care să poată fi valorificat în beneficiul masei credale.

În plus, în lipsa achitării acestor rate, ele oricum ar fi trebuit să fie achitate la scadență, iar neachitarea lor ar fi condus la rezilierea contractului de leasing cu consecința suplimentării masei credale cu încă un creditor (societatea de leasing pentru ratele scadente plus penalități contractual stabilite) dar și cu diminuarea activului patrimonial al debitoarei în care nu ar mai fi intrat bunul contractat ce revenea de drept finanțatorului I_____ L______.

Prin urmare, în raport de aceste considerente expuse, Curtea concluzionează că plata anticipată a ratelor de leasing, atâta timp cât a avut drept consecință dobândirea proprietății bunului utilizat, adică o creștere a activului patrimonial al debitoarei falite, nu pot fi considerate ca fiind acte frauduloase, deoarece majorarea activului patrimonial al debitoarei cu o valoare (a bunului utilizat) mai mare decât valoarea plăților făcute anticipat, nu poate fi considerată a fi prejudiciabilă pentru ceilalți creditori ai societății falite.

În raport de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea va face aplicarea art.312 alin.1 și 3 C. pr.civ. și va admite recursurile declarate de pârâta I_____ L______ Romania IFN S.A. și debitoarea S.C. T_____ C______ SRL, prin administrator special C____ O___ M____, în contradictoriu cu debitoarea S.C. T_____ C______ SRL prin lichidator judiciar C_________ Insolvență SPRL, împotriva sentinței civile nr.1390/17 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare acte frauduloase urmând a modifica în întregime sentința atacată în sensul că respingerii ca nefondată a cererii în anulare acte frauduloase exercitată de debitoarea insolventă S.C. T_____ C______ SRL, prin lichidatori judiciari C_________ Insolvență SPRL și Y__ C_________ SPRL în contradictoriu cu pârâta S.C. I_____ L______ Romania IFN S.A. având ca obiect anulare acte frauduloase.

Urmare a admiterii recursului, Curtea va face și aplicarea art.274 C.pr.civ. și va obliga reclamanta-intimată S.C. T_____ C______ SRL să plătească pârâtei-recurente I_____ L______ Romania IFN S.A. suma de 1.199,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru (100 de lei) și onorariu de avocat 1.099,08 lei, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată. Curtea nu va avea în seamă cererea suplimentară de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.831,63 lei, deoarece această cerere, precum și dovezile aferente, a fost formulată și depusă la dosarul cauzei abia la 2 decembrie 2015, adică după închiderea dezbaterilor (24.11.2015), iar conform art.394 alin.3 C. pr.civ. după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta I_____ L______ Romania IFN S.A. și debitoarea S.C. T_____ C______ SRL, prin administrator special C____ O___ M____, în contradictoriu cu debitoarea S.C. T_____ C______ SRL prin lichidator judiciar C_________ Insolvență SPRL și Y__ C_________ SPRL, împotriva sentinței civile nr.1390/17 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare acte frauduloase.

Modifică în întregime sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea în anulare acte frauduloase exercitată de debitoarea insolventă S.C. T_____ C______ SRL, prin lichidatori judiciari C_________ Insolvență SPRL și Y__ C_________ SPRL în contradictoriu cu pârâta S.C. I_____ L______ Romania IFN S.A. având ca obiect anulare acte frauduloase.

Obligă reclamanta-intimată S.C. T_____ C______ SRL să plătească pârâtei-recurente I_____ L______ Romania IFN S.A. suma de 1.199,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

A_____ R______ S_____ Ș_____ L_______ M____ O_____ G_________

Grefier,

L_______ B____

Red. Ș.L./ 22.12.2015

Dact. B.L.G /22.12.2015– 2 ex.

Primă instanță – Tribunalul T____

Judecător – G___ B______