Creantele curente

Cu exceptia cazurilor de faliment simplificat, care fie nu contin o perioada de observatie, intrucat procedura insolventei se deschide direct ca procedura de faliment, fie contin o perioada de observatie scurta, de maxim 20 de zile, prezenta asa-numitelor creante curente in procedura insolventei este ubicua.

Acestea nu numai ca greveaza intreaga perioada de observatie si intreaga perioada de reorganizare, intrucat, fiind platibile conform documentelor din care rezulta, titularii lor au prioritate la plata si nu intra in concurs cu creditorii indreptatiti sa participe la procedura (titularii creantelor anterioare contra debitorilor, inscrisi in tabelele de creante), nefiind tinuti nici de vreo ordine de preferinta la plata in raport de alti titulari de creante curente, dar ele greveaza si procedura falimentului consecutiva unei perioade de observatie sau unei reorganizari judiciare esuate, intrucat legea plaseaza titularii creantelor curente neachitate in perioada de observatie sau de reorganizare judiciara in pozitii privilegiate in cadrul ordinii de preferinta in caz de lichidare.

Spre exemplu, furnizorii de utilitati sunt preferati la plata chiar si cand ar veni in concurs cu titularii cauzelor de preferinta care grevau bunul lichidat, ceilalti titulari de creante curente fiind plasati la pozitia a patra in cadrul ordinii de preferinta reglementata de art. 161 pentru situatia in care se lichideaza bunuri sau creante care nu sunt grevate de cauze de preferinta, pozitie care se situeaza inaintea creantelor bugetare si inaintea tuturor creantelor chirografare.

In plus, titularii creantelor curente pot, prin mecanismele reglementate de art. 75 alin. (4) si, respectiv, art. 77 din Legea insolventei nr. 85/2014, sa determine trecerea debitorului la procedura de lichidare prin faliment, in caz de intarziere la plata pe mai mult de 60, respectiv, 90 de zile de la scadenta.

In alta ordine de idei, este de remarcat ca, desi, practic, titularii creantelor curente scapa consecintelor caracteristice insolventei, inclusiv sacrificiilor si disciplinei procedurale impuse creditorilor indreptatiti sa participe la procedura, din modul in care este reglementat art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, se poate extrage concluzia facila ca, de vreme ce creantele curente nu sunt trecute in tabelele de creante, inseamna ca titularii lor nu pot avea calitatea de creditori indreptatiti sa participe la procedura si, deci, nu pot participa la adunarile sau comitetele creditorilor, nu pot vota planul, nu pot supune controlului de oportunitate administratorul judiciar (si, cu atat mai putin, nu se pot implica in procedura de inlocuire) si, in genere, sunt lipsiti de mijloace eficiente de recuperare in cadrul procedurii insolventei a creantelor lor, in cazurile in care acestea, in ciuda dispozitiei de favoare relativa la plata conform cu documentele din care rezulta, nu sunt achitate de debitor. Mai simplu spus, acesti creditori neachitati au toate obligatiile impuse de procedura insolventei, dar nu si drepturile conferite de legislatia insolventei tuturor celorlalti creditori.

Legea instituie, pentru acest caz, un mecanism alambicat si greu de aplicat, de recunoastere a creantelor curente (prin decizie a administratorului judiciar sau, in lipsa, prin hotarare a judecatorului-sindic) si de trecere la faliment, la cererea acestor creditori recunoscuti cu creante curente neachitate in termen de 60 de zile de la scadenta.

In plus, asa cum se va putea vedea mai jos, legiuitorul creeaza si intretine o ambiguitate periculoasa in privinta creantelor care se nasc dupa data deschiderii procedurii, lasand deseori impresia (gresita) ca orice creanta nascuta dupa data deschiderii procedurii ar beneficia de privilegiul platii conform cu documentele din care rezulta cand, in realitate, doar creantele care rezulta din activitatea curenta au acest privilegiu.

Cu toate acestea, creanta curenta nu beneficiaza de o definitie in Legea insolventei. Pe baza celor de mai jos se pot, insa, schita, o definitie si un ser de reguli aplicabile acestui tip de creanta ubicua in procedura insolventei.

Regimul juridic privilegiat aplicabil creantei curente se justifica doar prin imperativul continuarii activitatii debitorului dupa data deschiderii procedurii insolventei. Fara a se putea continua activitatile curente, debitorul va intra in faliment (iar aceasta se intampla pentru ca, oricand, un furnizor care continua afacerea cu debitorul si dupa deschiderea procedurii, neachitata fiindu-i creanta curenta, poate inceta contractul pe motiv de neplata), cu consecinte sacrificiale dezastruoase pentru toti creditorii, dar mai ales pentru stakeholders-ii intreprinderii debitorului – salariati, comunitate locala, furnizori de utilitati, furnizori dependenti de debitori. Sunt exemple de creante curente, a caror calificare ca atare nu prezinta nicio dificultate, urmatoarele:

(i) creantele rezultate din furnizarea de utilitati dupa data deschiderii procedurii;

(ii) creantele rezultate din furnizare, aprovizionare sau achizitii de materii prime, materiale, marfuri si servicii necesare activitatii curente a debitorului;

(iii) creantele rezultate din raporturi de munca derulate dupa data deschiderii procedurii;

(iv) creantele bugetare care curg dupa data deschiderii procedurii si sunt aferente activitatii curente (tva, impozit pe salarii, contributii la asigurari sociale, taxe si impozite locale);

(v) creantele bancare, cele din contractele de leasing sau de asigurari etc., care rezulta din contracte continuate dupa deschiderea procedurii sau din contracte noi.

Celelalte creante, chiar daca se nasc dupa data deschiderii procedurii, nu beneficiaza de acest regim juridic privilegiat, intrucat, cu sau fara existenta acestor raporturi juridice, activitatea debitorului poate continua. In plus, derogarile de la principiile fundamentale ale procedurii insolventei (care este o procedura colectiva, de care, in regula generala, niciun creditor nu scapa, o procedura concursuala si egalitara si o procedura sacrificiala) trebuie sa fie de stricta interpretare si aplicare.

Esential in calificarea creantelor curente este, deci, ca acestea sa rezulte din exercitarea activitatii curente. Aceasta este definita, conform art. 5 pct. 2, ca activitate de productie, comert sau prestari de servicii si operatiuni financiare, propusa a fi efectuata de debitor in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, in cursul normal al activitatii sale, cum ar fi:

a) continuarea activitatilor contractate si incheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operatiunilor de incasari si plati aferente acestora;

c) asigurarea finantarii capitalului de lucru in limite curente”.

Definitia activitatii curente introduce, pe langa limitarea data de obiectul de activitate al intreprinderii debitorului (cursul normal al activitatii debitorului inseamna afacerile sale obisnuite, obiectul sau de activitate), si limitarea data de planificarea activitatii pe care o preconizeaza sau o propune debitorul, prin actul sau de vointa. Aceasta propunere se regaseste, dupa caz, in declaratia debitorului care insoteste cererea de deschidere a procedurii, declaratie prevazuta la art. 67 alin. (1) lit. g)-h), ori care insoteste, dupa caz, documentele de depus de catre debitorul fata de care s-a cerut deschiderea procedurii de catre creditori, in cele 10 zile de la data deschiderii procedurii (art. 74) sau in planul de reorganizare. Prin faptul ca, implicit, i se permite debitorului ca, prin actul sau de vointa, sa isi limiteze sau sa isi fixeze activitatile curente pe care urmeaza sa le deruleze in perioada de observatie sau de reorganizare, i se permite aceluiasi debitor sa limiteze obiectul de activitate obisnuit, fara ca acest lucru sa fie facut public printr-o modificare a actului constitutiv (ceea ce, din perspectiva principiului protectiei tertilor, care guverneaza Dreptul Uniunii Europene in materie de intreprinderi societare, poate fi destul de problematic). In plus, daca debitorul nu depune lista cu aceste activitati sau depune o lista incompleta si informa, se poate ajunge si la concluzia (deloc fortata) ca afacerile debitorului de dupa data deschiderii procedurii nu mai pot fi considerate activitati curente. Intr-adevar, per a contrario, din definitia activitatii curente rezulta ca tot ce depaseste cursul activitatii normale a debitorului si tot ceea ce excede lista de activitati propuse de debitor a fi derulate in perioada de observatie sau de reorganizare este operatiune juridica sau economica neobisnuita a debitorului, care nu va beneficia de toate privilegiile ce insotesc o creanta curenta.

Ca lucrurile sa fie si mai complicate, sa retinem ca exista o neconcordanta (partiala) intre art. 5 pct. 2 si art. 87 alin. (1) din Legea insolventei nr. 85/2014. Atunci cand art. 87 alin. (1) stabileste regula continuitatii in afaceri (business as usual), nu se mai face referirea din definitia activitatii curente la limitarea data de planul de activitati propuse de debitor a fi efectuate in perioada de observatie sau in cea de reorganizare judiciara. Spre deosebire de continutul art. 5 pct. 2, care defineste activitatea curenta, art. 87 alin. (1) dispune ca, „in perioada de observaţie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate[10] efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente”. Se observa ca limitarea data de perspectivele (propunerile) de activitate enuntate de debitor, la care se refera art. 5 pct. 2 nu mai este evocata in art. 87 alin. (1).

In plus, atunci cand art. 87 alin. (1) se refera la platile curente ce se pot efectua fara acordul administratorului judiciar, legea se refera numai la platile catre creditorii cunoscuti. Evident, notiunea de „creditor cunoscut” nu este definita nicaieri, desi legea face referiri razlete la aceasta notiune (spre exemplu, in legatura cu prima adunare a creditorilor, se vorbeste de convocarea „creditorilor cunoscuti”). Problema adevarata de interpretare si aplicare nu este, insa, aceasta neconcordanta intre cele doua concepte de activitate curenta, ci intelesul pe care legea este foarte probabil ca il da notiunii de „creditor cunoscut”. Cererea de deschidere a procedurii formulata de debitor trebuie insotita de o serie de documente, informatii si declaratii ale debitorului, printre acestea figurand si o lista a creditorilor, lista care ar trebui sa fie concordanta cu inregistrarile contabile ale debitorului (art. 67 alin. (1) lit. c)). Desigur ca creditorii care continua afacerile cu debitorul si dupa data deschiderii procedurii, precum si salariatii si fiscul, sunt creditori cunoscuti, ei figurand in contabilitatea debitorului si inainte, si dupa deschiderea procedurii. Dar creditorii care incheie contracte noi, dupa data deschiderii procedurii, nu sunt creditori cunoscuti, in sensul art. 67 alin. (1) lit. c), caci ei nu sunt creditori inregistrati in contabilitatea debitorului anterior deschiderii procedurii, desi, in mod indubitabil, ei sunt creditori cu creante curente, daca acele contracte se incadreaza in notiunea de activitati curente ale debitorului. In orice caz, este cert ca titularii creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii, dar care nu rezulta din activitati curente, nu sunt creditori cunoscuti, pentru bunul motiv ca acele creante pot exista sau nu dupa data deschiderii procedurii. Este cazul, spre exemplu, al creantelor de despagubiri, pentru care trebuie sa existe o hotarare a judecatorului-sindic, sau al unei creante rezultand din decizia Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat, sau al amenzilor contraventionale sau penale, dar si al creantelor ce rezulta din activitati neobisnuite (necurente). In orice caz, aceste creante nu sunt creante curente si, deci, ele nu beneficiaza de regimul juridic privilegiat al creantelor curente.

Desi creanta curenta nu este definita, Lege insolventei ofera, totusi, doua definitii pentru concepte vecine si conexe: cel de „creditor cu creante curente” si cel de „activitate curenta”. In plus, Legea insolventei impune si expliciteaza (destul de inconsecvent si ambiguu) regula continuitatii in afaceri. De aici se poate deduce intelesul destul de exact al notiunii de creanta curenta.

Se poate admite, deci, ca o definitie simpla si destul de exacta a acesteia pune semnul egal intre creanta curenta si creanta care rezulta din activitatile curente.

Titularii creantelor curente sunt creditori curenti. Intrucat creantele lor sunt nascute dupa data deschiderii procedurii, ei au dreptul de a li se achita cu prioritate creanta, integral si imediat, conform documentelor din care rezultă. Aceasta regula rezulta atat din art. 5 pct. 21, cat si din art. 102 alin. (6). Fata de consacratul principiu al platii imediate si integrale pe care art. 102 alin. (6) il enunta (ca o preluare mot-a-mot a art. 64 alin. (6) din vechea Lege a insolventei nr. 85/2006), definitia creditorului curent emisa de art. 5 pct. 21 pune o conditie suplimentara si aparent contradictorie: trebuie ca acesti creditori curenti sa deţina contra debitorului creanţe certe, lichide şi exigibile, nascute in timpul procedurii de insolventa. Asadar, in raport de dispozitiile art. 102 alin. (6), definitia creditorilor curenti este mult mai restrictiva, caci nu este suficient ca acele creante sa se fi nascut in perioada de observatie sau de reorganizare, ci este necesar ca ele sa aiba caracter cert, lichid si exigibil.

Creantele curente, de regula, nu se trec in tabelul creantelor, intrucat ele sunt, de principiu, platibile imediat si integral, conform cu documentele din care rezulta. Intr-adevar, conform art. 102 alin. (6), plata conform documentelor din care rezulta a creantelor nascute in timpul procedurii se face fara a fi necesara trecerea acestora in tabelul creantelor.

Din dispozitiile art. 75 alin. (4), insa, rezulta ca, daca o astfel de creanta nu este achitata in termen de 60 de zile de la scadenta, atunci titularul creantei poate face o cerere de plata, care va fi analizata de administratorul judiciar fara ca creanta sa fie inscrisa in tabelul creantelor (teza a doua). E clar ca cele doua formule legale sunt neconcordante. Mai grav este ca, din modul imperativ in care este formulata teza a doua de la art. 75 alin. (4), pare a rezulta ca, inclusiv in cazul recunoasterii creantei nascute in timpul procedurii de insolventa, este interzisa inscrierea in tabel. Consecintele unei astfel de concluzii sunt grave, asa cum se va vedea mai jos. Cert este ca, nefiind permisa inscrierea in tabelul creantelor, trebuie intocmita, totusi, o lista cu creditorii titulari ai creantelor nascute in timpul procedurii si neachitate in termen de 60 de zile de la scadenta, o lista care va dubla tabelele creantelor (pentru care legea reglementeaza nu mai putin de 4 ipostaze, iar practica genereaza infinite rectificari si actualizari). Prezenta creditorilor in aceasta lista paralela, nenumita, nu confera decat dreptul de a cere trecerea debitorului la faliment, in conditiile in care toate limitarile, restrictiile, obligatiile si sacrificiile impuse creditorilor de procedura insolventei li se aplica si creditorilor titulari de creante nascute in timpul insolventei si care au obtinut atat de glorios recunoasterea creantei lor si trecerea in aceasta lista nenumita de creditori curenti neplatiti.

In linii generale, sanctiunea neplatii creantelor curente consta, intr-o prima faza, in recunoasterea acesteia si trecerea intr-o lista separata de creante, si, intr-o a doua faza, in dreptul de a cere trecerea la faliment (in 60 sau 90 zile de la scadenta, dupa cum creditorul cu creanta curenta este unul obisnuit sau un furnizor de utilitati). Procedura recunoasterii creantei curente este prevazuta de art. 75 alin. (4) si presupune o cerere adresata administratorului judiciar si, eventual, o contestatie impotriva refuzului administratorului judiciar de a recunoaste creanta, contestatie care se judeca de catre judecatorul-sindic.

Creditorul care a obtinut aceasta recunoastere a creantei curente va putea cere trecerea la faliment inca din perioada de observatie. Creditorul curent va putea cere trecerea la faliment si in cursul derularii unui plan de reorganizare, daca nu i se achita creanta curenta, in 60 de zile de la scadenta. Din textul art. 143 alin. (3), care reglementeaza aceasta optiune a creditorului curent, nu rezulta daca creditorul trebuie sa parcurga si, in acest caz, procedura recunoasterii creantei. In orice caz, asa cum dispune art. 140 alin. (3), modalitatile de plata a creantelor curente trebuie sa fie stabilite prin plan. In ambele situatii (creante curente neachitate in perioada de observatie si creante curente neachitate in perioada de reorganizare judiciara), trecerea la faliment poate fi evitata doar daca: (i) creanta nu este datorata; (ii) creanta este achitata (iii) se incheie cu debitorul o conventie de plata.

Titularul unei creante curente neachitata conform cu documentele din care rezulta este privat de toate drepturile aferente creditorului indreptatit sa participe la procedura, in conditiile in care neplata creantei curente il pune pe titular in aceeasi pozitie cu cea a creditorilor cu creante inscrise in tabel, aceea de subiect pasiv al tuturor efectelor procedurii, inclusiv, sau mai ales, al efectelor sacrificiale ale acesteia. Creditorul care nu este in tabel nu are niciunul dintre drepturile creditorului indreptatit sa participe la procedura. Creditorul cu creanta curenta care nu este inscris in tabelul creantelor nu este indreptatit sa participe la procedura. El nu poate decat sa ceara recunoasterea creantei si, ulterior, trecerea la faliment, in conditiile art. 75 alin. (3)-(4) si art. 77 (ultimul text se refera la creantele furnizorilor de utilitati). De aceea, din punct de vedere practic, ar trebui ca acestui creditor sa i se permita sa formuleze cerere de admitere a creantei in tabelul creantelor, cu consecinta dobandirii calitatii de creditor indreptatit sa participe la procedura. De altfel, art. 102 alin. (6) nu interzice unui creditor cu creante nascute dupa data deschiderii procedurii sa formuleze cerere de trecere in tabelul creantelor, ci ii creeaza facilitatea de plata conform cu documentele din care creantele rezulta, fara a mai trece prin procedura declaratiei de creanta, urmata de verificarea acesteia si, dupa caz, de contestare a creantei. Dar o facilitate nu trebui transformata intr-o servitute. In consecinta, titularii creantelor ulterioare certe, lichide si exigibile, rezultate din activitatea curenta a debitorului, au optiunea de a cere trecerea in tabelul creantelor, pentru a dobandi calitatea de creditor indreptatit sa participe la procedura, sau sa ceara recunoasterea creantelor lor, in vederea efectuarii platii sau, in cazul refuzului sau omisiunii platii in termen de 60 de la scadenta, a formularii cererii de trecere la faliment a debitorului.

Creantele furnizorilor de utilitati rezultate din continuarea procedurii sunt, in mod evident, creante curente, dar, in plus, ele genereaza un regim juridic spectaculos (dar nu in sens pozitiv). Practic, ceea ce rezulta din art. 77, dedicat acestui tip de creante si comportamentului debitorului si al creditorului, este o adevarata ruleta ruseasca, un joc periculos pe care cei doi participanti sunt obligati sa il faca, generand, desigur, un enorm pericol de faliment, de care vor „beneficia” toti ceilalti creditori, anteriori, ulteriori sau curentei, deopotriva.

Din dispozitiile art. 77 alin. (1) rezulta ca nu numai debitorul este un consumator captiv pentru furnizorul de utilitati, ci si furnizorul ii este captiv debitorului. Furnizorul de utilitati nu ii poate refuza serviciile unui debitor care ii este consumator captiv. Dimpotriva, omisiunea furnizarii cu regularitatea necesara continuarii activitatii debitorului a utilitatilor respective poate antrena raspunderea patrimoniala si chiar contraventionala (sub forma unei amenzi judiciare consistente) a furnizorului de utilitati, asa cum rezulta din art. 77 alin. (3).

Debitorul, la randul sau, nu poate refuza plata acestor servicii, avand la dispozitie un termen de plata de 90 de zile (aceasta perioada dilatorie are natura juridica a termenului legal de gratie, care se impune furnizorului indiferent de termenii contractului). In perioada reorganizarii, debitorul poate fi obligat la constitutirea unei cautiuni in favoarea furnizorului de utilitati de maxim 30% din valoarea serviciului (art. 142). In plus, in caz de omisiune a platii serviciilor in termenul de 90 de zile prevazut la art. 77 alin. (2), furnizorul de utilitati are dreptul de a inceta furnizarea utilitatii, aceasta putand fi reluata doar dupa plata integrala a creantei furnizorului nascuta dupa data deschiderii procedurii (art. 77 alin. (4)-(5)). Incetarea furnizarii de utilitati inseamna, practic, falimentul debitorului. Interesant este ca, in conditiile art. 77, furnizorul de utilitati nu este nevoit sa treaca prin procedura recunoasterii creantei, prevazuta la art. 75 alin. (4) pentru toti ceilalti creditori curenti (desi, desigur, nimic nu il impiedica sa urmeze aceasta cale) si ca, in plus, in caz de trecere la faliment, furnizorul de utilitati este platit cu prioritate din fondurile rezultate din lichidarea bunurilor debitorului, chiar si fata de creditorul beneficiar al unei cauze de preferinta (art. 159 alin. (1) pct. 1).

Din dispozitiile art. 102 alin. (6) din Legea insolventei pare a rezulta ca toate creantele nascute in procedura insolventei beneficiaza de privilegiul platii conform documentelor din care rezulta.

Tot astfel, la o prima vedere, art. 75 alin. (3) din Legea insolventei, care reglementeaza o exceptie de la efectul suspensiv sau de incetare a urmaririlor individuale contra debitorului, se refera la orice creanta nascuta dupa data deschiderii procedurii, fara nicio distinctie. De aici consecinta grea ca pentru refuzul sau omisiuni de plata a tuturor acestor creante ulterioare deschiderii procedurii se va putea face cerere de plata la administratorul judiciar, care o analizeaza conform art. 106 (verificarea creantelor) si o admite sau nu, intarzierea la plata cu mai mult de 60 de zile dand dreptul titularului acelor creante astfel recunoascute de a cere trecerea la faliment.

In mod evident, un creditor a carui creanta rezulta din operatiuni neobisnuite ale debitorului sau din raspunderea civila delictuala a acestuia nu poate fi calificat creditor curent.

Creantele neobisnuite sunt cele care rezulta din operatiunile neobisnuite, la care se refera art. 87 alin. (2) din Legea insolventei nr. 85/2014. Conceptul acestor creante poate fi, de altfel, construit indirect, ca opozitie la definitia creantelor curente. Daca creantele curente rezulta din activitatile curente ale debitorului, per a contrario, creantele neobisnuite sunt acele creante care nu rezulta din activitatile curente, adica din activitatile obisnuite ale debitorului, propuse a fi derulate de debitor in perioada de observatie sau in perioada de reorganizare. Pentru ca sunt neobisnuite, aceste operatiuni trebuie aprobate prealabil de comitetul creditorilor (operatiunile de finantare sunt supuse aprobarii adunarii creditorilor) si sunt conditionate de acodarea unei protectii corespunzatoare creditorilor beneficiari de drepturi de preferinta si care ar putea fi prejudiciati prin aceste operatiuni (vanzarea bunului purtator de cauze de preferinta sterge cauza de preferinta).

Creditorul dintr-o operatiune neobisnuita nu este un creditor curent, in sensul art. 5 pct. 21 din Legea insolventei nr. 85/2014, intrucat creanta sa nu rezulta dintr-o activitate curenta a debitorului. Nu exista niciun motiv de ordin principial pentru care aceasta creanta neobsinuita sa beneficieze de acelasi regim juridic dedicat de lege creantei curente.

Referirea din definitia de la art. 5 pct. 21 la caracterul cert, lichid, exigibil al creantei, conditie a aplicarii regimului juridic privilegiat al creantei curente, este un argument suplimentar pentru care asimilarea creantei nascuta ulterior deschiderii procedurii cu creanta curenta este o greseala conceptuala grava, intrucat o creanta cu asemenea caracteristici trebuie sa rezulte dintr-un titlu incontestabil (creanta este certa), trebuie sa fie usor de cuantificat (creanta este lichida) si trebuie sa fie platibila imediat (creanta este exigibila). Or, o creanta constand in alte prestatii decat o suma de bani nu e lichida, o creanta de despagubiri nu e certa pana cand nu este stabilita de judecator, iar o creanta care nu are termen de plata nu este exigibila. In plus, in sistemul Codului de procedura civila, o creanta certa este o creanta stabilita prin titlu executoriu, iar un astfel de titlu executoriu pentru o creanta ulterioara deschiderii procedurii nu se poate obtine decat in cadrul procedurii insolventei, prin hotarare a judecatorului-sindic, data in conditiile art. 75. Creantele care rezulta din activitati neobisnuite (necurente) si cele ulterioare deschiderii procedurii, altele decat cele ce rezulta din activitati curente, sunt in afara acestei definitii. Titularii lor nu sunt creditori cu creante curente.

Cata vreme nu exista un titlu, un document din care sa rezulte astfel de creante ulterioare deschiderii procedurii, este evident ca nu se poate efectua plata, intrucat nu sunt intrunite conditiile art. 75 alin. (3)-(4). Pana la aparitia acestui titlu (care poate fi o hotarare a judecatorului-sindic sau un contract aprobat de comitetul sau adunarea creditorilor ori o factura emisa in baza unui astfel de contract prealabil aprobat de organele colective ale creditorilor), creantele ulterioare trebuie sa suporte privilegiul la plata de care beneficiaza doar creantele curente. Pana la momentul la care vor exista resurse sau disponibilitati de plata a acestor creante neobisnuite, titularul lor va putea cere trecerea in tabelul creantelor, pentru a capata calitatea de creditor indreptatit sa participe la procedura. Daca, intre timp, debitorul a ajuns in faliment, creantele ulterioare deschiderii procedurii vor fi trecute in tabelul consolidat al creantelor, pe pozitia a patra in ordinea de preferinta reglementata de art. 161, dedicata situatiei in care se lichideaza bunuri sau valori care nu sunt grevate de cauze de preferinta in favoarea unora dintre creditori. Doar in acest fel se pot respecta rigorile procedurii insolventei care, printre altele, impun un sacrificiu egalitar al creditorilor, indiferent de cronologia aparitiei creantelor lor.

In realitate, cand instituie privilegiul platii integrale si imediate, conform cu documentele din care rezulta, legea are in vedere doar doar de creantele nascute in cadrul procedurii din operatiunile curente si care au caracter cert, lichid si exigibil.