Contractul de leasing in reglementarea Legii nr. 85/2014

Regimul juridic al contractului de leasing, al creantelor care au ca izvor acest contract, dar si soarta bunului, obiect al contractului, a fost deslusita in noua reglementare, lamurindu-se o serie de aspecte dezlegate diferit in jurisprudenta in lumina vechii legi. Astfel, art. 105 alin. 3 si 4 reglementeaza modul de inscriere in tabel a creantelor provenite din contractele de leasing, iar art. 123 alin. 11 si 12 trateaza modalitatile de denuntare a unui contract de leasing financiar in derulare, dar si efectele rezilierii unui atare contract.

3.1. Inscrierea in tabelul creditorilor a creantelor provenite din contracte de leasing reziliate inainte de deschiderea procedurii

In cazul in care, la data deschiderii procedurii de insolventa, un contract de leasing fusese reziliat, creantele nascute si neachitate potrivit contractului vor fi inscrise la cerere la masa credala. Legea face diferenta intre trei situatii pe care le vom analiza pe rand:

a) In cazul in care proprietatea asupra bunurilor se transfera debitorului, ”finantatorul va dobandi o ipoteca legala asupra acestor bunuri …”, creanta sa fiind inregistrata potrivit art. 159 alin. 1 pct. 3. Legiuitorul nu arata conditiile in care un asemenea transfer ar opera: daca el se face la initiativa debitorului sau la initiativa finantatorului; daca transferul se face inainte sau dupa deschiderea procedurii.

Interesul ca finantatorul sa transfere proprietatea bunului catre un utilizator care prin ipoteza este intr-un caz de culpa si se afla si in insolventa (pentru recuperarea sumei necesitand inscrierea la masa credala si suportarea rigorilor acestei legi) ar fi, de exemplu, in cazul unui bun extrem de specializat si calat pe un obiect de activitate la fel de specializat al debitorului sau al unei componente a unei linii de productie si care prin extragere din acea linie si-ar pierde valoarea, in ambele cazuri societatea de leasing neputand gasi un cumparator la un pret adecvat.

Discutiile se nasc insa privitor la mecanismul transferului de proprietate. Avand in vedere ca leasingul este reziliat, un transfer al dreptului de proprietate s-ar face doar in baza unui nou acord de vointe care, in fapt, ar fi un contract distinct de vanzare cumparare sau alt contract translativ de proprietate. In acest caz, fiind vorba de un acord nou de vointe, ne intrebam de ce era necesara reglementarea unei ipoteci legale pentru a garanta o creanta anterioara, cand partile pot stabili ele insele in cadrul contractului de vanzare-cumparare o metoda de garantare fara a fi necesara o ipoteca legala. O ipoteza in care rezilierea contractului sa fi avut loc inainte de deschiderea procedurii, iar transferul dreptului de proprietate sa se fi facut tot inainte de deschiderea procedurii, fara ca partile (finantatorul si utilizatorul) sa fi reglementat in totalitate conditiile si garantiile privind recuperarea creantei, este putin probabil sa se intample in practica. Astfel, aplicabilitatea art. 105 alin. 3 lit. a trebuie mai degraba inteleasa in situatia in care contractul a fost reziliat inainte de deschiderea procedurii, insa situatia creantei si a bunului nu a fost lamurita pana la data deschiderii.

Astfel, daca opereaza transferul dreptului de proprietate ”…finantatorul va dobandi o ipoteca legala asupra acelor bunuri, avand rang egal cu cel al operatiunii de leasing initiale, iar creanta va fi inregistrata potrivit art. 159 alin. 1 pct 3”. Formularea in cauza credem ca pune o problema de intelegere si de aplicare a textului legal in privinta rangului ipotecii: ce inseamna rang egal cu cel al operatiunii de leasing initiale?

Banuim ca legiuitorul a avut in vedere asimilarea leasingului cu ipoteca potrivit prevederilor noului Cod civil (NCC). Potrivit doctrinei de specialitate contractele de leasing sunt incadrabile in prevederile art. 2347 NCC fiind operatiuni asimilate ipotecilor. Aceastea sunt opozabile tertilor doar in masura in care au fost efectuate masurile de publicitate potrivit regulilor privitoare la ipoteci. Desi, din punctul nostru de vedere, e discutabila incadrarea in cadrul operatiunilor asimilate cel putin a contractelor de leasing operational pentru ca acestea sunt simple inchirieri si nu contracte incheiate in scopul asigurarii executarii unei obligatii astfel cum cere art. 2347 NCC, credem ca la aceasta calificare a contractelor de leasing, ca fiind operatiuni asimilate, s-a referit legiuitorul cand a reglementat rang al ipotecii legale egal cu cel al operatiunii de leasing initiale. Asadar, suntem de parere ca interpretarea corecta a textului este urmatoarea: daca a fost facut opozabil contractul de leasing in registrele de publicitate, rangul ipotecii recunoscute de lege la data transferului dreptului de proprietate va fi cel dat de momentul inscrierii operatiunii de leasing (la asta se refera legiuitorul cand mentioneaza operatiunea de leasing initiala).

Mergand mai departe pe acelasi rationament, ar insemna ca daca operatiunea de leasing nu a fost facuta opozabila anterior, rangul ipotecii va fi cel de la data trasferului dreptului de proprietate. O relevanta practica a acestui rang ”retroactiv” n-am reusit sa decelam.

b) Situatia in care bunurile sunt ridicate de catre finantator, insa pana la data intocmirii tabelului preliminar n-au fost valorificate. In acest caz, finantatorul va fi inscris la masa credala cu intreaga valoare a creantei din care se va scadea valoarea de piata a bunurilor stabilita de catre un evaluator independent.

Solutia s-a impus pentru ca in practica au fost numeroase situatii, pe legea veche, in care finantatorul ridica bunurile si cerea inscrierea la masa credala cu toate ratele de leasing viitoare pana la finalizarea contractului (cu titlu de daune-interese). Astfel, unele instante au considerat ca fiind abuzive clauzele care permiteau la rezilierea contractului de leasing atat reposedarea bunului, cat si plata ratelor de leasing viitoare, iar despagubirile percepute ca fiind excesive si o imbogatire fara justa cauza pentru finantator.

Ceea ce ar fi de discutat, vizavi de aceasta situatie, este modalitatea de evaluare. Legea mentioneaza, asa cum am aratat, ca valoarea bunurilor care se va scadea din totalul creantei este stabilita de un evaluator independent fara a preciza daca operatiunea se va efectua in cadrul procedurii sau in afara ei si cine va suporta cheltuiala survenita.

Raportat la prevederile art. 104 alin. 2 din Lege, care impune ca declaratia de creanta sa fie insotita de documentele justificative depuse in acelasi termen limita stabilit de instanta pentru depunerea declaratiei de creanta, consideram ca evaluarea va trebui efectuata de catre finantator in afara procedurii si pe cheltuiala proprie, iar evaluarea va fi depusa in termenul de declarare a creantei. Totodata, finantatorul va trebui sa faca dovada ca evaluatorul este unul independent, in sensul ca nu este o apreciere proprie a valorii bunului sau o evaluare efectuata de un evaluator al sau intern. Legea nu precizeaza ce se intampla in lipsa efectuarii unui raport si nici nu reglementeaza un mecanism prin care finantatorul ar putea fi obligat sa efectueze raportul de evaluare. De asemenea, practicianul in insolventa nu ar putea face el insusi un raport pana la data intocmirii tabelului preliminar, pentru ca evaluatorul trebuie selectat de catre comitet (care este ales in prima adunare a creditorilor care are loc abia dupa intocmirea tabelului preliminar). In acest context, nedepunerea evaluarii ca un mijloc de apreciere si probare a marimii creantei de inscris la masa credala va fi sanctionata de administratorul judiciar/lichidator cu respingerea creantei din tabel ca nefiind dovedita.

c) Situatia in care bunurile sunt ridicate si s-au valorificat pana la data intocmirii tabelului preliminar de creante. In acest caz, creanta va fi inscrisa dupa ce s-a scazut pretul obtinut din vanzarea bunului, tot finantatorului revenindu-i obligatia de a depune dovada vanzarii si a marimii pretului obtinut.

Prin urmare, in cazul in care finantatorul a reposedat bunurile, declaratia de creanta va trebui sa fie insotita fie de un raport de evaluare, fie de dovada vanzarii bunului. Totusi, din reglementarea legala reiese faptul ca dovada vanzarii poate fi facuta si ulterior expirarii datei depunerii declaratiilor de creanta pana la data intocmirii tabelului creditorilor (deci, oricand pe parcursul perioadei de verificare a creantelor).

Desi ipotezele de scadere a valorii de evaluare sau de scadere a pretului vanzarii par clare, totusi, alegerea intre inscrierea intr-o forma sau alta este la alegerea finantatorului, intrucat practicianul in insolventa nu are mijloace de a verifica daca s-a vandut bunul sau nu.

Situatiile prevazute de art. 105 alin. 3 se aplica deopotriva leasing-ului financiar, dar si leasing-ului operational.

3.2. Leasingul financiar

Asa cum aratam in debutul prezentei analize, diferenta intre leasing-ul financiar si cel operational este foarte importanta mai ales din punct de vedere contabil si fiscal, intrucat aceastea sunt asimilate fie unei simple inchirieri (leasing-ul operational), fie unui transfer de proprietate cu plata in rate (leasing-ul financiar). Tocmai din cauza efectelor mai serioase ale celui de-al doilea, legiuitorul a ales ca reglementarile speciale privitoare la leasing sa priveasca, in special, leasing-ul financiar si nu pe cel operational (celui operational aplicandu-i-se prevederile comune privind situatia contractelor in derulare la data deschiderii procedurii de insolventa).

Necesitatea maximizarii averii debitoarei a impus reglementarea unor principii care stau la baza tratamentului juridic al contractelor in derulare, instituindu-se regula mentinerii de drept a contractelor in derulare la data deschiderii procedurii, continuarea acestora neputand fi intrerupta pentru motivul deschiderii procedurii sau pentru obligatii neindeplinite anterior datei deschiderii procedurii. De asemenea, tot in vederea maximizarii a fost reglementat dreptul administartorului judiciar/al lichidatorului de a denunta orice contract in derulare. Aceste norme sunt exceptii de la dreptul comun al efectelor obligatorii ale contractelor. Astfel, avem art. 123 alin. 1 din Lege:

„Contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii. (…) Orice clauze de desfiintare a contractelor in derulare (…) pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule.” „In vederea cresterii la maximum a valorii debitorului (…) administratorul/lichidatorul judiciar poate sa denunte orice contract (…).” si art. 340:

„Orice decaderi, limitari, interdictii ori alte asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolventa vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului.”

In cazul leasing-ului financiar, insa, avem o exceptie la exceptie – art. 123 alin. 12: „Prin exceptie de la prevederile alin. 1 teza I, in cadrul contractului de leasing financiar, daca finantatorul nu-si exprima, in termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, acordul expres pentru mentinerea contractului acesta se considera denuntat la data expirarii acestui termen.”

Asadar, contractul de leasing se considera denuntat in termen de 3 luni pentru motivul deschiderii procedurii – chiar daca nu exista o clauza de denuntare a contractului pentru motivul deschiderii procedurii de insolventa. Mai mult decat atat, daca o clauza de desfiintare a contractului pentru motivul deschiderii procedurii ar fi inserata intr-un contract de leasing, acea clauza ar fi nula prin prisma alin. 1 al art. 123, insa contractul s-ar desfiinta ope legis pentru, zicem noi, acelasi motiv al deschiderii procedurii daca finantatorul nu si-ar da acordul expres de continuare.

Potrivit art. 123 alin. 12, in cazul leasing-ului financiar sunt posibile urmatoarele variante de continuare/desfiintare:

– Mentinerea contractului de leasing – doar in masura in care se obtine acordul expres al finantatorului in acest sens in termen de 3 luni de la deschiderea procedurii;

– Denuntarea de drept la expirarea unui termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii – daca nu s-a obtinut un acord expres de la finantator;

– Denuntarea la initiativa finantatorului inainte de expirarea termenului de 3 luni – finantatorul transmite administratorului judiciar o notificare prin care ii cere sa denunte contractul, acesta se considera denuntat la expirarea unui termen de 30 de zile de la data receptionarii notificarii;

– Denuntarea de catre administratorul judiciar/lichidator a contractului in temeiul prerogativei de denuntare a oricarui contract in derulare.

Inainte de a analiza succint fiecare dintre cele 4 posibilitati si efectele pe care le produc vom face cateva precizari cu privire la limbajul si notiunile folosite de legiuitor in cadrul alineatului 12 al art. 123[13] care nu sunt de rigoarea juridica asteptata de la un asemenea act normativ, si anume:

– daca finantatorul nu isi exprima acordul expres pentru mentinerea contractului acesta ”se considera denuntat” la data expirarii termenului de 3 luni. Acest ”se considera” nu este potrivit, intrucat ne-ar putea duce si in sfera unei interpretari conform careia este doar prezumat ca fiind denuntat, caz in care intram in sfera analizei daca prezumtia este una absoluta sau relativa si care sunt efectele acestei prezumtii, cum poate fi ea rasturnata etc.

– Pentru situatia denuntarii la initiativa finantatorului, legea arata ca acesta va trimite o notificare administratorului judiciar fara a-l mentiona si pe lichidator, caz in care s-ar putea pune intrebarea daca acest caz de denuntare este propriu doar perioadei de observatie si nu este aplicabil in faliment.

– In mod similar, cand se refera la posibilitatea de denuntare din partea practicianului in insolventa, legea mentioneaza posibilitatea doar a lichidatorului judiciar, excluzand administratorul judiciar, de a denunta contractul (lasand impresia ca o asemenea desfiintare a contractului este posibila doar in caz de faliment), desi in finalul textului se prevede ca denuntarea este luata in considerare de la data notificarii denuntarii de catre ”administratorul judiciar/lichidatorul judiciar”.

In ciuda acestei balbaieli a legiuitorului, credem ca atat denuntarea la initiativa finantatorului, cat si la cea a administratorului judiciar/lichidatorului se aplica atat in faliment, cat si in perioada de observatie, desi legea foloseste termenii de administrator judiciar si lichidator separat.

3.2.1. Mentinerea leasingului financiar. Efecte

Asa cum precizam, mentinerea leasing-ului financiar este posibila doar cu acordul expres al finantatorului exprimat intr-un termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii.

Ca aspecte preliminare, am putea analiza natura acestui termen de 3 luni. Ca prim instinct, am califica acest termen ca un termen de decadere, doar ca termenele de decadere presupun exercitarea unui drept in cadrul acelui termen, or in cazul nostru, acordul expres dat de finantator nu se incadreaza intr-o notiune clasica de drept, el este mai mult un agrement acordat debitorului caruia i se permite sa deruleze in continuare contractul. Acest acord expres de continuare a contractului peste termenul de 3 luni nu naste, nu modifica, nu stinge niciun raport juridic. Am spune mai degraba ca legea ataseaza un termen extinctiv de 3 luni unui contract cu executare succesiva, modificand termenul contractual initial, fiind un caz de interventie a legiuitorului in contracte. Acordul expres de mentinere a contractului este expresia renuntarii la acest termen extinctiv. Calificarea ca termen extinctiv a termenului de 3 luni are relevanta prin prisma efectelor pe care un asemenea termen il poate avea, in principal, in privinta renuntarii la termen sau a modificarii ori prelungirii acestuia, caz in care ne-am hazarda sa afirmam ca, termenul de 3 luni fiind reglementat in favoarea finantatorului, nimic nu impiedica partile ca de comun acord sa prelungeasca acest termen in cazul in care acordul de mentinere a contractului n-a fost inca negociat pana la expirarea celor 3 luni[14]. Daca acordul finantatorului poate inlatura stingerea raportului juridic in termen de 3 luni, atunci trebuie sa ii fie recunoscuta si posibilitatea de a prelungi cu acordul utilizatorului termenul in care poate sau nu sa isi exprime acordul de mentinere contract.

In cazul in care contractul de leasing a fost mentinut, efectele directe ale acestei mentineri sunt:

a) cele comune tuturor contractelor mentinute in insolventa:

– Contractul este mentinut in integralitatea clauzelor sale;

– Exista necesitatea precizarii in cadrul rapoartelor trimestriale daca debitorul dispune de fondurile banesti necesare achitarii contravalorii prestatiilor furnizate;

– Nu exista obligativitatea de a face plati pentru restantele anterioare deschiderii procedurii;

– Posibilitatea de a cesiona contractele daca acestea nu au fost incheiate intuitu persoane;

– Posibilitatea de reziliere a contractului pentru culpa debitorului intervenita ulterior deschiderii procedurii, cererea fiind solutionata de catre judecatorul sindic. Precizarea care trebuie facuta in acest context este ca din reglementarea legala – art. 123 alin. 3 – reiese ca rezilierea pentru un contract in derulare in insolventa poate fi doar judiciara si de competenta judecatorului sindic.

b) cele specifice contractului de leasing financiar – art. 105 alin. 4:

– Creantele curente nu sunt inscrise la masa credala fiind ”platite la scadenta”. Prin aceasta precizare legea lamureste calificarea ratelor ulterioare deschiderii procedurii ca fiind creante curente, nascute, deci, in cadrul procedurii de insolventa, curmand controversa privind inscrierea/neinscrierea acestora la masa credala.

– Ratele anterioare (desi legea spune doar de ratele anterioare, credem ca textul trebuie inteles in sensul de creantele anterioare – pentru ca anterior deschiderii procedurii s-ar putea naste si alte obligatii izvorand din contract in afara de rate, cum ar fi penalitati, asigurari etc.) vor fi inscrise la masa credala si ”(…) vor urma regimul juridic al creantelor prevazute la art. 159 alin. 1 pct. 3.” – este vorba de creante insotite de cauze de preferinta. Vizavi de aceasta maniera de reglementare, din nou, apreciem ca nu este facuta intr-o forma riguroasa suscitand cateva probleme:

1. referirea la art. 159 alin. 1 pct. 3 este incorecta, deoarece acest articol este reglementat la sectiunea a 7-a, falimentul si lichidarea activelor. Prin urmare, a face trimitere la acest articol poate avea semnificatia ca doar in caz de lichidare a activelor in faliment regimul acestor creante este cel de creanta insotita de cauze de preferinta, in rest in observatie si reorganizare ori dupa iesirea din reorganizare, aceste creante ar trebui sa fie creante chirografare;

2. apoi alin. 4 face trimitere la art. 159 alin. 1 pct. 3, insa daca lecturam acest alineat observam ca distribuirea pe acest punct se face catre ”…creditorii beneficiari ai unei cauze de preferinta… precum si cele corespunzatoare art. 105 alin. 3 si art. 123 alin. 11 lit. a)” fara a face referire si la alin. 4 al art. 105. Evident, este vorba de o scapare minora a legii, insa aceasta se incadreaza in cele ce spuneam despre lipsa unei rigurozitati la nivel de reglementare.

3. apoi, aceeasi trimitere facuta la art. 159 alin. 1 pct. 3, luand in considerare faptul ca este o maniera ciudata a legii de a califica aceste creante drept insotite de cauze de preferinta, creeaza un cerc vicios: contractul este unul in derulare, prin urmare proprietatea asupra bunurilor obiect al leasing-ului apartine finantatorului si nu debitorului. In temeiul art. 103, in tabelul definitiv, practicianul in insolventa va trebui sa inscrie creanta la valoarea de piata a obiectului garantiei stabilita de un evaluator. Care va fi obiectul garantiei, avand in vedere ca bunul obiect al leasing-ului nu este in proprietatea debitorului? Rezulta ca, in urma evaluarii, creanta va deveni chirografara. Este adevarat ca, potrivit art. 2347 NCC de care am vorbit mai devreme, operatiunile de leasing – in special cele de leasing financiar – sunt operatiuni asimilate ipotecilor, insa aceasta asimilare nu ne ajuta in acest caz in care trebuie sa identificam concret obiectul garantiei. O varianta de interpretare – nu stim cat de corecta – ar putea fi ca aceste creante sunt inscrise cu cauze de preferinta la valoarea nominala fara a fi necesara aplicarea art. 103 privitor la evaluarea garantiei.

– In cazul in care obligatiile ulterioare deschiderii procedurii sunt indeplinite conform contractului, va opera transferul dreptului de proprietate, pentru ratele anterioare finantatorul va dobandi o ipoteca legala egala in rang cu rangul operatiunii de leasing initiale. Reglementarea este binevenita, rezolvand problema transferului bunului, obiect al contractului de leasing, la finalizarea acestuia in cazul in care unele din rate sunt neachitate si inscrise in tabel.

3.2.2 Rezilierea leasingului financiar ulterior deschiderii procedurii

Unul din efectele mentinerii contractului de leasing este si posibilitatea rezilierii acestuia pentru nerespectarea culpabila a clauzelor contractuale ulterior deschiderii procedurii- art. 123 alin. 11[16].

Este reglementat destul de amanuntit in cadrul alineatului amintit care sunt efectele rezilierii contractului de leasing financiar atunci cand aceasta se face de catre finantator. Asa cum spuneam, art. 123 alin. 3 mentioneaza ca ”Ulterior mentinerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, solutionarea cererii facandu-se de judecatorul sindic”.

Astfel, in caz de culpa a debitorului inregistrata pentru obligatiile ulterioare deschiderii procedurii daca judecatorul sindic va pronunta o solutie de reziliere a contractului, prin exceptie de la dreptul comun, finantatorul poate opta pentru una din urmatoarele variante:

1. Transferul proprietatii asupra bunurilor obiect al leasing-ului,

sau

2. Recuperarea bunurilor.

Avand in vedere ca rezilierea este pronuntata de catre judecatorul sindic, se pune intrebarea daca optiunea va trebui exprimata in cadrul acestei actiuni in reziliere, judecatorul urmand a stabili inclusiv modul de inscriere la masa credala potrivit alineatului 11 al art. 123, sau aceasta se poate exprima si ulterior, iar inscrierea se va face de catre practicianul in insolventa?. Consideram ca sunt posibile ambele situatii, insa recomandabil este ca transarea problemei sa se faca in cadrul actiunii in rezolutiune.

In cazul optiunii de la alin. 11 lit. a) – transferul dreptului de proprietate – consideram ca dreptul de optiune al debitorului caracteristic la finalizarea contractului de leasing este suprimat in favoarea optiunii locatorului/finantatorului. Finantatorul dobandeste o ipoteca legala asupra bunurilor avand rang egal cu rangul operatiunii de leasing insasi. Valoarea creantei inscrise in tabel garantata cu bunurile (art. 159 alin. 1 pct. 3) este constituita din suma creantelor anterioare neachitate (de data aceasta, legiuitorul aminteste de rate anterioare plus accesorii, spre deosebire de prevederile art. 105 alin. 4, unde vorbeste doar de rate anterioare), la care se adauga „restul sumelor datorate in temeiul contractului” – legea are in vedere posibilele despagubiri stabilite de catre judecatorul sindic, ratele neachitate ulterior deschiderii procedurii si celelalte cheltuieli.

Se poate observa ca legea impune o exceptie de la inscrierea in tabelul creditorilor a creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, incluzand in tabelul creditorilor creante curente (despagubirile nascute ca urmare a rezilierii in cursul procedurii).

Avand in vedere ca o reziliere va putea aparea oricand pe parcursul procedurii, creantele astfel stabilite si care trebuie inscrise la masa credala vor determina o actualizare a tabelului creditorilor.

Sumele nu vor putea depasi valoarea bunului stabilita de un evaluator independent potrivit art. 61. Rezulta ca:

– Legea limiteaza creanta finantatorului la valoarea de evaluare a bunului (vom reveni pentru precizarea acestei concluzii).

– De data aceasta, legea arata clar ca evaluatorul este desemnat potrivit art. 61 din lege, spre deosebire de prevederile art. 105 alin. 3, unde legea vorbeste doar de un evaluator independent fara a preciza cum este desemnat si cine suporta costurile cu acesta.

In cazul optiunii b) – recuperarea bunurilor ce fac obiectul material al contractului de leasing – finantatorul va fi inscris la masa credala cu sumele restante anterioare deschiderii procedurii la care se adauga sumele restante inregistrate ulterior deschiderii procedurii, potrivit prevederilor contractului de leasing si a celor stabilite de judecatorul sindic in cadrul actiunii in reziliere promovate potrivit art. 123 alin. 3 teza a doua. Sumele vor fi inscrise potrivit art. 161 pct. 8.

De asemenea se impun urmatoarele precizari:

– Se poate observa ca evaluatorul este desemnat potrivit art. 61, deci suportat din averea debitoarei.

– Potrivit lit. b) a alin. 11, se poate observa ca suma care va fi inscrisa potrivit art. 161 pct. 8 este compusa din doua tipuri de creante: creante anterioare deschiderii procedurii si creante ulterioare deschiderii procedurii (curente). In lipsa prevederii, in caz de faliment, aceste creante ar fi inscrise in tabel pe prioritati diferite: cele anterioare deschiderii procedurii ar fi pe art. 161 cu punctul 8, in timp ce cele nascute in timpul procedurii ar fi inscrise pe punctul 4 al art. 161 – creante nascute din continuarea activitatii debitorului. In acest context, se pare ca legea defavorizeaza creantele curente impunand inscrierea lor pe un rang inferior.

– In privinta creantelor anterioare deschiderii procedurii, se poate observa o transformare a rangului acestora la data rezilierii si optarii pentru recuperarea bunurilor. Potrivit art. 105 alin. 4, la data intocmirii tabelului creditorilor, aceste creante sunt recunoscute ca fiind creante insotite de cauze de preferinta – art. 159 alin. 1 pct. 3 – pe cand in caz de reziliere, acestea – potrivit alin. 11 al art. 123 lit. b) – devin creante chirografare inscrise pe punctul 8.

– Din modul de formulare al textelor de la literele a) si b) ale alineatului 1, pare ca gradul de recuperare a creantei de catre finantator e diferit: in cazul literei a), creanta e limitata la valoarea de evaluare a bunului, iar in cazul literei b), pe langa valoarea bunului (care este recuperata prin preluarea bunului insusi), este recunoscuta si diferenta de creanta pe punctul 8 al art. 161. Aceasta concluzie ne face sa revenim cu o analiza mai detaliata a tratamentului instituit de litera a). Solutiile posibile de urmat din interpretarea acestui articol sunt:

– Acceptiunea ca litera a) limiteaza creanta finantatorului la valoarea bunurilor transmise in proprietatea debitoarei stabilita de catre un evaluator. Aceasta solutie reiese din lectura la prima vedere a textului. Faptul ca exista o diferenta de tratament intre litera a) si b) se explica prin aceea ca alineatul 11 instituie o optiune in favoarea finantatorului, optiune pe care acesta o va exprima in functie de interesul economic direct al acestuia si calculele interne privind rentabilitatea uneia sau a alteia dintre optiuni;

– Acceptiunea ca litera a) nu limiteaza creanta finantatorului la valoarea evaluata, ci se refera doar la cuantumul creantei garantate/insotite de cauze de preferinta, caz in care diferenta de creanta care ar excede valorii bunurilor transmise ar trebui inscrise la masa credala cu titlu de creante chirografare (e.g. daca creanta totala este de 100 de lei, iar valoarea de evaluare a bunurilor este de 60 de lei, la masa credala va fi inscrisa suma de 60 de lei – creanta insotita de cauze de preferinta, iar diferenta de 40 de lei fiind recunoscuta drept creanta chirografara, in timp ce pe prima interpretare finantatorul ar fi inscris in tabelul creditorilor doar cu suma de 60 de lei).

Aceasta a doua interpretare se impune, din punctul nostru de vedere, ca urmare a faptului ca intre cele doua litere a) si b) ar trebui sa fie o egalitate de tratament si nu un hair-cut de creante efectuat chiar la inscrierea in tabel.

3.2.3 Denuntarea leasingului financiar ulterior deschiderii procedurii

Asupra denuntarii contractului de leasing se apleaca alineatul 12 al art. 123 din Lege si spre surprinderea noastra, pe cat de amanuntit sunt reglementate efectele rezilierii contractului – alineat 11, pe atat de lipsit de orice precizari in privinta efectelor care urmeaza denuntarii este acest alineat 12. Acest mod de reglementare ni se pare paradoxal, pentru ca, in practica, vor fi exponential mai multe situatii de denuntare a contractului de leasing, decat de cele de reziliere a acestuia in timpul procedurii.

La o prima citire, ar parea ca legiuitorul a reglementat amanuntit, de fapt, efectele in caz de denuntare in alin. 11, punand din eroare termenul de reziliere (care in dreptul comun are partial acelasi inteles, in sensul ca denuntarea este o reziliere unilaterala), apreciere care vine si din modalitatea de formulare a efectelor in caz de ”reziliere a contractului de leasing de catre finantator”, totusi in contextul Legii nr. 85/2014 cele doua notiuni sunt distincte si nu se confunda avand efecte diferite, doctrina exprimandu-se clar in acelasi sens[18].

Asadar, potrivit alin. 12 al art. 123, contractul de leasing poate fi denuntat:

– de drept, la expirarea unui termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii – daca nu s-a obtinut un acord expres de la finantator;

– de drept, in urma cererii finantatorului inainte de expirarea termenului de 3 luni – finantatorul transmite administratorului judiciar o notificare prin care ii cere sa denunte contractul, acesta se considera denuntat la expirarea unui termen de 30 de zile de la data receptionarii notificarii;

– de catre administratorul judiciar/lichidator a contractului, in temeiul prerogativei de denuntare a oricarui contract in derulare.

Alineatul in cauza reglementeaza doua cazuri de denuntare de drept a contractului de leasing financiar – cazul expirarii celor trei luni de la data deschiderii procedurii si cazul expirarii celor 30 de zile de la data notificarii administratorului judiciar – dar si posibilitatea denuntarii contractului de catre practicianul in insolventa in cadrul prerogativelor sale.

Din pacate efectele denuntarii nu sunt cele reglementate de alin. 11 al art. 123 – pentru ca acelea se refera expres la reziliere – prin urmare, in aceste cazuri, optiunea de transfer al proprietatii sau de recuperare a bunurilor nu exista (decat in limitele unei eventuale negocieri cu debitoarea).

Efectele in caz de denuntare sunt cele mentionate la alin. 4 al art. 123, care dau dreptul la o actiune in despagubire ce poate fi introdusa de catre cocontractant impotriva debitorului. Ce am putea, de asemenea, remarca este faptul ca actiunea in despagubire isi gaseste justificarea in faptul ca denuntarea intempestiva de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, in cadrul atributiilor sale de a desfiinta orice contract care nu duce la maximizarea averii, poate crea cocontractantului un prejudiciu, iar legea incearca sa protejeze cocontractantul pe cat posibil lasandu-i la indemana aceasta actiune in despagubire. Daca am vorbi la nivel de echitate raportat la alin. 12, unde denuntarea este de fapt in controlul cocontractantului, iar debitorul este cel care nu are mijloace de actiune in a mentine contractul, a recunoaste tot cocontractantului un drept la actiona pentru despagubiri inseamna a recunoaste indirect acestuia un drept de a cere despagubiri pentru intrarea in insolventa a debitorului. Totusi, in lipsa de corelare legislativa si oricat de inechitabila ni s-ar parea solutia, se pare ca finantatorul va avea o actiune in despagubire, desi contractul se desfiinteaza tot ca urmare a deciziei acestuia.

Legea nu face diferentiere intre situatia denuntarii la initiativa practicianului in insolventa sau cea de drept, prin urmare, in lipsa altor reglementari, credem ca efectele care vor insoti o asemenea denuntare vor fi:

– in lipsa unei intelegeri cu debitorul acesta va recupera bunul obiect al contractului de leasing;

– finantatorul va avea o actiune in despagubire pentru a i se recunoaste pagubele produse prin denuntare;

– actiunea in despagubire ne conduce la ideea ca evaluarea prejudiciului va fi doar judiciara, neputandu-se impune o evaluare conventionala cum ar fi clauza penala;

– creanta astfel obtinuta va fi una chirografara curenta care se va plati conform ”prevederilor art. 161 pct. 4” cum se exprima legiuitorul in cazul alineatului 4 al art. 123, inducand o noua problema de interpretare: in loc sa califice aceste creante curente ca fiind platite potrivit art. 102 alin. 6 (creantele curente se vor achita la scadenta conform actelor din care rezulta) legiuitorul face trimitere la plata facuta in conditiile art. 161 – ”creantele se platesc, in cazul falimentului, in urmatoarea ordine…” putand duce la concluzia extrema ca despagubirile, desi sunt creante nascute in timpul procedurii, se vor plati doar in caz de faliment in conditiile art. 161.

Asadar, pe cat de amanuntita este reglementarea efectelor in cazul rezilierii contractului de leasing financiar, pe atat de lacunara este in ceea ce priveste situatia denuntarii acestuia (desi frecventa spetelor intr-un caz si in celalalt ar fi justificat cel putin o situatie inversa).

3.3. Leasing-ul operational

Leasing-ul operational este in esenta o inchiriere a bunului, in acest context, legea nu gaseste de cuviinta sa trateze in mod expres si separat cazurile de mentinere sau denuntare a acestor contracte. In aceasta situatie:

contractul de leasing operational este mentinut de drept de lege,

– el poate fi denuntat doar de catre practicianul in insolventa si nu i se aplica denuntarea de drept reglementata de alin. 12 al art. 123,

– in caz de denuntare, cocontractantul are posibilitatea introducerii unei actiuni in despagubiri,

– rezilierea contractului de leasing operational se poate face oricand pentru culpa debitorului, fara a i se aplica efectele de la alin. 11 al art. 123.

4. Timing-ul intre intocmirea tabelului creditorilor si situatiile de reziliere sau denuntare potrivit art. 105 si 123

Se poate observa faptul ca exista o serie de necorelari intre termenele stabilite pentru intocmirea tabelului preliminar si apoi a celui definitiv si termenele de optiune a mentinerii contractului de leasing financiar, astfel incat situatia contractului de leasing poate duce, prin diferitele posibilitati de continuare, reziliere sau denuntare, la numeroase modificari ale tabelului creditorilor.

Termenul maxim de declarare a creantelor, potrivit art. 100 din lege, este de 45 de zile de la deschiderea procedurii (putand fi majorat cu inca 30 de zile), in timp ce termenul maxim de verificare si afisare a tabelului preliminar este 20 de zile de la expirarea primului termen.

Astfel, in cazul unui contract de leasing financiar in derulare vom avea urmatoarele situatii:

– la deschiderea procedurii de insolventa, contractul este denuntat de catre administratorul judiciar sau de drept prin expirarea termenului 30 de zile de la notificarea finantatorului. Toate acestea se vor desfasura in interiorul termenului de 45 de zile. In acest caz, finantatorul isi va ridica bunul si va fi inscris la masa credala cu sumele restante anterioare deschiderii procedurii cu titlu de creanta chirografara. Acesta va avea posibilitatea unei actiuni in despagubiri care va da nastere la o creanta curenta platibila la data pronuntarii hotararii judecatorului sindic prin care stabileste despagubirile;

– situatia in care procedura este deschisa, insa, la data termenului limita de declarare a creantelor finantatorul si debitoarea/administratorul judiciar nu au ajuns la un consens privind mentinerea sau denuntarea contractului de leasing (intrucat termenul de denuntare este de 3 luni), si, in acest caz, finantatorul va avea dreptul la inscrierea la masa credala doar a creantelor anterioare deschiderii procedurii, insa acestea vor fi inscrise cu titlu de creante insotite de cauze de preferinta – conform art. 105 alin. 2;

– in cazul in care pe parcursul procedurii contractul de leasing va fi reziliat, tabelul creditorilor va fi modificat raportat la optiunea pe care o va accesa finantatorul potrivit alin. 11 lit. a) sau b) a art. 123.

Concluzii

Desi reglementarea amanuntita a situatiei contractelor de leasing este un pas important in rezolvarea multor situatii imposibile in practica si care se rezolvau ”dupa ureche”, observam multe lacune la nivel de corelare legislativa si rigurozitate in redactare care vor trebui, cu siguranta, rectificate in viitor.