Procedura instituirii sechestrului asupra partilor sociale.

Interdependenta dintre procedura executionala si alte dispozitii legale in vigoare privitoare la infiintarea popririlor si instituirea sechestrului asupra partilor sociale detinute de un debitor, asociat al unei societati cu raspundere limitata, in vederea vanzarii acestora spre indestularea unui creditor, este un subiect ce impune lamuriri pentru unificarea practicii executionale relative la aplicarea acestora.

Potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale [1], capitalul social este definit ca expresia valorica a totalitatii aporturilor asociatilor care participa la constituirea societatii. Acesta are o dubla semnificatie, atat juridica cat si contabila. Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezinta gajul general al creditorilor, iar din punct de vedere contabil acesta se distinge de activul patrimonial al societatii. In momentul constituirii societatii, capitalul social este egal cu activul patrimonial.

Masura in care asociatii contribuie la formarea capitalului social este si masura in care acestia participa la impartirea profitului sub forma de dividende.

In ceea ce priveste societatile comerciale cu raspundere limitata, capitalul social este divizat in anumite fractiuni denumite parti sociale. Asociatii dobandesc in schimbul aportului un numar de parti sociale corespunzatoare valorii aportului fiecaruia. Detinatorii partilor sociale sunt titularii unui drept de creanta impotriva societatii, care le confera dreptul la impartirea activului social in caz de lichidare, precum si dreptul la dividende.

Titlurile de valoare materializeaza dreptul asociatilor asupra unei fractiuni din capitalul social. Spre deosebire de actiuni, care fac parte din categoria titlurilor de valoare negociabile, certificatele de parti sociale sunt titluri de legitimare, adica inscrisuri cu valoare comerciala emise de societatea cu raspundere limitata pentru a confirma calitatea titularului sau de detinator de parti sociale si, implicit, de asociat.

Societatea cu raspundere limitata este un tip hibrid de societate, care imprumuta unele trasaturi atat de la societatea in nume colectiv, cat si de la societatea pe actiuni. Societatea cu raspundere limitata este, in acelasi timp, o societate de persoane si de capitaluri. Constituie o societate de persoane pentru ca partile sociale nu sunt reprezentate prin titluri negociabile (cum sunt actiunile) si nu pot fi cedate unor neasociati decat daca majoritatea celorlalti asociati isi exprima acordul. Societatea cu raspundere limitata este totodata si o societate de capitaluri, deoarece asociatul isi limiteaza riscul la valoarea aportului adus in societate (de unde si denumirea de societate cu raspundere limitata). Ca urmare, fiecare asociat va fi tinut pentru datoriile societatii numai pana la limita aportului subscris.

2. Poprirea partilor sociale din perspectiva Legii nr. 31/1990

Pornind de la examinarea dispozitiilor procedurale privind executarea silita, rezulta ca, in principiu, creditorul are libera alegere in privinta modalitatii de executare silita, acest lucru fiind in consonanta si cu prevederile Codului de procedura civila astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor [2]: ”In temeiul incheierii prin care se admite cererea de incuviintare a executarii silite, executorul judecatoresc poate proceda la executarea silita a obligatiei stabilite prin titlul executoriu in oricare dintre formele prevazute de lege, dispozitiile art. 3711 alin. (3) aplicandu-se in mod corespunzator” (art. 3731 alin. (3) teza I C. pr civ.). In cazul executarii silite mobiliare, art. 406-449 C. pr. civ. prevad si care sunt bunurile care nu pot fi urmarite, printre acestea nefiind incluse si titlurile de valoare.

In continutul art. 419 alin. (4) C. pr. civ., dispozitie privind urmarirea silita mobiliara, se face referire la ”sumele in lei sau valuta, titlurile de valoare (…)”. Astfel, pentru executarea silita a titlurilor de valoare, inclusiv a actiunilor/partilor sociale, nu este prevazuta o procedura speciala, derogatorie de la dispozitiile comune, nefiind, asadar, interzisa urmarirea silita mobiliara.

Pentru a avea o imagine de ansamblu necesara aplicarii eficiente a normelor legale, derogatorii de la dreptul comun, in cadrul procedurii de executare silita, trebuie avute in vedere dispozitiile art. 66 din Legea nr. 31/1990: ”(1) Pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea societatii, asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare.

(2) Creditorii prevazuti la alin. (1) pot totusi popri, in timpul duratei societatii, partile ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare sau pot sechestra si vinde actiunile debitorului lor.”.

Dispozitiile art. 66 din Legea nr. 31/1990 nu lasa loc de interpretare, fiind explicite in legatura cu obiectul popririi. Pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficii cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, (dividendele), iar dupa dizolvarea societatii, asupra partii ce s-ar cuveni dupa lichidare.

Asadar, sustinem ca in cadrul procedurii de executare silita putem dispune infiintarea popririlor:

a. asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil

b. asupra partii ce i s-ar cuveni asociatului prin lichidare, dupa dizolvarea societatii.

Exceptia de la aceste dispozitii este instituita prin art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care prevede situatia in care creditorii pot totusi popri in timpul duratei societatii, partile ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare sau pot sechestra si vinde actiunile debitorului lor. Deci, poprirea se poate infiinta asupra partilor ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare iar nu asupra partilor sociale pe care acestia le detin in societate. Infiintarea popririi asupra partilor sociale detinute de debitor este inadmisibila [4].

Aceste drepturi speciale, de poprire asupra partilor cuvenite din lichidare, respectiv de sechestru si vanzare a actiunilor detinute de actionarii debitori nu incalca principiul autonomiei patrimoniului societatii comerciale, deoarece aceste bunuri supuse actiunilor civile specifice fac parte din patrimoniul asociatilor.

3. Sechestrarea partilor sociale in vederea vanzarii

In vederea indestularii, creditorul poate solicita executorului judecatoresc sechestrarea si vanzarea actiunilor/partilor sociale detinute de debitor.

Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, partile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile, iar in doctrina se precizeaza ca ”lipsa caracterului negociabil nu impiedica executarea silita” [5].

Dupa cum se poate observa, din lecturarea Legii nr. 31/1990, art. 66 face parte din Titlul III – ”Functionarea societatilor comerciale”, capitolul I – ”Dispozitii comune”. Asadar acest articol are aplicabilitate comuna in ceea ce priveste functionarea oricarei societati comerciale. Nu poate fi avut in vedere in mod trunchiat alin. (1) al art. 66 din Legea 31/1990 fara a se tine seama de prevederile alin. (2): ”(2) Creditorii prevazuti la alin. (1) pot totusi popri, in timpul duratei societatii, partile ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare sau pot sechestra si vinde actiunile debitorului lor.”.

Parcurgand normele de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative [6], respectiv dispozitiile art. 53 alin. (3), aflam ca textele care reglementeaza ipoteze similare pot fi grupate in structuri distincte denumite dispozitii comune [7].

Astfel ca art. 66 alin. (1) si (2) din Legea nr. 31/1990 reglementeaza prin prisma normelor de tehnica legislativa ipoteze similare aplicabile societatilor, fara a face distinctia intre ele, existand un raport de coordonare.

Dupa analizarea textelor mai sus mentionate, putem afirma ca, la solicitarea creditorului, executorul judecatoresc poate proceda la instituirea sechestrului in vederea vanzarii asupra partilor sociale detinute de debitor.

In ceea ce priveste procedura instituirii sechestrului asupra partilor sociale, care reprezinta o modalitate de indisponibilizare a bunurilor mobile incorporabile, apreciem ca trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 198 din Legea nr. 31/1990 [8].

In vederea cercetarii registrului asociatilor aflat la sediul social al societatii si instituirii masurii de indisponibilizare – sechestru asupra partilor sociale –, executorul judecatoresc se va deplasa la sediul social al societatii, iar conform dispozitiilor art. 411 alin. (1), art. 412 si art. 416 C. pr. civ., va incheia un proces verbal prin care va declara sechestrate partile sociale detinute de debitor, acestea fiind indisponibilizate pe durata executarii silite, si se va proceda la valorificarea acestora potrivit dispozitiilor legale in materia executarii silite.

In cazul in care la sediul social al societatii cu raspundere limitata, la care debitorul detine parti sociale in calitate de asociat, nu este posibila dresarea procesului-verbal de sechestru, executorul judecatoresc va intocmi un proces verbal de constatare in acest sens, iar procesul verbal de sechestru asupra partilor sociale detinute de debitorul asociat se va putea intocmi la sediul oficiului registrului comertului competent, caruia i se va solicita inscrierea de mentiuni cu privire la sechestrul infiintat.

Privitor la acest aspect, executorul judecatoresc va solicita oficiului registrului comertului competent inscrierea mentiunii privind sechestrul asupra partilor sociale pe formular tipizat, formular la care se va anexa un exemplar din procesul verbal de sechestru [9]. De asemenea, pentru a asigura opozabilitatea fata de terti, sechestrul infiintat asupra partilor sociale se va inscrie si in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.

Mentionarea in aceste registre a sechestrului instituit asupra partilor sociale in vederea vanzarii poate avea aptitudinea de a atrage atentia tertilor care intentioneaza sa incheie raporturi juridice cu debitorul, precum si cu privire la factorii indreptatiti sa exercite puterea de reprezentare pe seama entitatii, fiind o metoda de conservare eficienta a dreptului de creanta.

Trebuie facuta distinctia intre patrimoniul persoanei fizice/juridice in care intra un numar de parti sociale si patrimoniul persoanei juridice la care sunt detinute partile sociale respective. In cazul instituirii sechestrului pe partile sociale detinute de un debitor la o societate comerciala nu este afectat si patrimoniul societatii. Partile sociale pot fi puse sub sechestru si vandute de creditorii asociatului, in conditiile legii si actului constitutiv.

In ceea ce priveste societatile comerciale cu raspundere limitata, art. 202 din Legea nr. 31/1990 instituie un drept de preemtiune in favoarea celorlalti asociati ai debitorului, iar transmiterea drepturilor catre alte persoane din afara societatii este permisa numai daca a fost aprobata de asociatii reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social.

Pentru inlaturarea unei eventuale vatamari in drepturi a celorlalti asociati, executorul judecatoresc ii va instiinta despre vanzarea partilor sociale, pentru ca acestia sa aiba posibilitatea legala de a-si manifesta dreptul de optiune in ceea ce priveste preemtiunea la achizitionarea partilor sociale sechestrate in vederea vanzarii sau in vederea manifestarii opozitiei.

Aceste dispozitii trebuie coroborate cu prevederile articolul 425 C. pr. civ.: ”daca bunul ce se sechestraza se afla in proprietate comuna sau asupra lui exista un drept de gaj ori privilegiu constituit in favoarea unei alte persoane, executorul judecatoresc, luand cunostinta despre acest drept, va instiinta acea persoana despre aplicarea sechestrului si o va cita la termenele fixate pentru vanzarea bunul respectiv”; prin prisma celor enuntate apreciem ca este util si pertinent ca executorul judecatoresc sa instiinteze despre instituirea sechestrului si sa citeze ceilalti asociati la termenele stabilite in vederea vanzarii.

Avand in vedere practica instantelor, putem sustine ca partile sociale pot fi sechestrate si vandute pentru datorii personale ale asociatului, in cadrul procedurii de executare silita, iar in ceea ce priveste institutia popririi, aceasta se poate institui, pe durata societatii, numai asupra partii din beneficiile societatii cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea societatii, asupra partii ce s-ar cuveni prin lichidare. Se poate institui, de asemenea, in timpul duratei societatii, poprirea asupra partii ce s-ar cuveni asociatului prin lichidare. De la data dispunerii acestor masuri de catre executorul judecatoresc, bunurile sunt indisponibilizate, iar in practica se pot ivi multe imprejurari, ce pot fi analizate ca incidente care impiedica, sting sau amana executarea silita sau o anumita forma concreta de executare silita.