FINANŢAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

In contextul economic actual, lipsa lichidităţilor şi condiţiile tot mai dificile de obţinere a unor creditări bancare determină societăţile comerciale să acorde diverse imprumuturi altor societăţi comerciale faţă de care au interes. Aceste contracte de imprumut sunt insă foarte controversate, provocând opinii contradictorii intre specialiştii juridici, intrucât societăţile comerciale, entităţi juridice cu scop lucrativ, sunt supuse dispoziţiilor obligatorii din materia Legii 31/1990 a societăţilor comerciale (Legea societăţilor comerciale) şi ale Codului fiscal, acte normative care coordonează activitatea acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea societăţilor comerciale, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale in vederea efectuării de acte de comerţ. Astfel, din punctul de vedere al scopului generic al unei societăţi comerciale, rezultă că aceasta nu are aptitudinea de a acorda imprumuturi fără dobândă, deoarece acest tip de operaţiune nu poate fi calificată ca fiind un act de comerţ, un act in urma căruia societatea comercială să obţină profit. Cu alte cuvinte, din interpretarea dispoziţiilor din Legea societăţilor comerciale, acestea nu ar avea aptitudinea legală de a face gratuităţi.

O societate comericială nu poate acorda imprumuturi in mod regulat, indiferent dacă sunt sau nu cu titlu gratuit, intrucât activitatea economică a unei societăţi comerciale este circumscrisă obiectului său de activitate prevăzut in mod expres in actul constitutiv.

Astfel, din punct de vedere al obiectului de activitate al fiecărei persoane juridice(sta-bilit prin actul constitutiv), o societate comercială poate acorda imprumuturi numai dacă are trecut in obiectul de activitate şi efectuarea de activităţi de creditare. Inserarea in obiectul de activitate şi desfăşurarea unor astfel de activităţi presupun insă indeplinirea tuturor condiţiilor restrictive reglementate de unele acte normative cu aplicabilitate in domeniul activităţilor financiar-bancare emise de Banca Natională a României. Potrivit articolului 2 alin. 1 al Legii 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, „activitatea de creditare se desfăşoară cu titlu profesional prin instituţii de credit şi prin instituţiile financiare prevăzute la secţiunea a 2-a a cap. IV al titlului I al părţii I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, (… ) prin prestatori de servicii de plată care acordă credite legate de serviciile de plată, in conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, (… ) precum şi prin instituţii financiare nebancare, in condiţiile stabilite prin prezenta lege, prin legile speciale care le reglementează activitatea şi prin reglementarile emise de catre Banca Natională a României in aplicarea prezentei legi”. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi text legal, „este interzisă desfăşurarea cu titlu profesional a activitatii de creditare de alte persoane decat cele prevazute la alin. 1 (citat anterior, nota noastra)”.

De altfel, judecătorii delegaţi la oficiile Registrului Comerţului resping cererile de extindere a obiectului de activitate cu activităţi din domeniul creditării in cazul in care societăţile comerciale solicitante nu sunt autorizate in prealabil de Banca Nationala a Romaniei.

Articolul 11 alin. 1 al Codului fiscal prevede ca „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in intelesul prezentului cod, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie care nu are un scop economic sau pot reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta con-tinutul economic al tranzactiei”.

Se oferă astfel posibilitatea autorităţilor fiscale de a considera orice act cu titlu gratuit al societăţii ca fiind invalid daca nu are justificare economică, precum şi posibilitatea reincadrării unui astfel de act intr-o tranzacţie economică.

Prin urmare, in ipoteza unei inspecţii fiscale, organele de control fiscal vor avea deplina libertate de apreciere a situaţiei fiscale reale şi astfel nu vor lua in calcul existenţa unei gratuităţi din partea societăţii, fiind legal indreptăţite să solicite achitarea taxei pe valoarea adaugată şi a sumei suplimentare de plată a impozitului pe profit, precum şi a penalităţilor şi dobânzilor aferente acestor sume, conform legislaţiei in vigoare.

Posibilitatea realizării de imprumuturi intre două societăţi comerciale este prevazută in mod implicit in Codul Fiscal, mai exact in articolul 23 alin. 5: „In cazul imprumuturilor obţinute de la alte entităţi, cu excepţia celor prevăzute la alin. 4 (respectiv banci internationale de dezvoltare si alte organisme internationale, institutiile de credit romanesti sau straine, institutiile financiare nebancare, persoane juridice care acordă credite potrivit legii, precum si cele obţinute in baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, nota noastră), dobânzile deductibile sunt limitate la: nivelul ratei dobânzii de referinţă Bancii Nationale a României, corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru imprumuturile in RON si nivelul ratei dobânzii anuale de 9%, pentru imprumuturile in valută.

Acest nivel al ratei dobânzii se aplică la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2004. Nivelul ratei dobânzii pentru imprumuturile in valută se actualizează prin hotărâre a Guvernului”. Cu alte cuvinte, prin stabilirea deductibilitatii dobanzii la imprumuturile „obtinute de la alte entitati”, deci inclusiv o alta societate comerciala, este consacrată implicit posibilitatea ca două societăţi comerciale să işi poată acorda imprumuturi.

In ceea ce priveste TVA, prestarea unor servicii de natura financiar-bancara, printre care si acordarea si negocierea de credite, precum si administrarea creditelor de catre persoana care le acorda sunt considerate operatiuni scutite de TVA fara drept de deducere (art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul Fiscal).

Mai mult, normele metodologice de aplicare ale art. 141 alin. 2 din Codul Fiscal precizeaza ca, printre altele, se cuprind in sfera operatiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul Fiscal si imprumuturile acordate de asociatii/actionarii societatilor comerciale in vederea asigurarii resurselor financiare ale societatii comerciale, imprumuturile garantate cu bunuri imobile, inclusiv imprumuturile ipotecare, imprumuturile garantate cu bunuri mobile corporale, inclusiv imprumuturile acordate de casele de amanet.

Asadar, in conditiile in care operatiunea are caracter ocazional, acordarea de imprumuturi de catre societatile comerciale altor persoane juridice sau persoane fizice sunt permise de legile in vigoare. Cu toate acestea, astfel de imprumuturi trebuie acordate cu respectarea dispozitiilor din Codul fiscal.

In final, trebuie mentionate si doua interdictii importante precizate de Legea societatilor comerciale. Astfel, in art. 106 alin. 1 se prevede ca o societate nu poate sa acorde avansuri sau imprumuturi si nici sa constituie garantii in vederea subscrierii sau dobandirii propriilor sale actiuni de catre un tert.

De asemenea, art. 1444 alin. 1 mentioneaza ca este interzisa creditarea de catre societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operatiuni precum: acordarea de imprumuturi administratorilor; garantarea directa ori indirecta, in tot sau in parte, a oricaror imprumuturi acordate administratorilor, concomitenta ori ulterioara acordarii imprumutului; dobandirea cu titlu oneros ori plata, in tot sau in parte, a unei creante ce are drept obiect un imprumut acordat de o terta persoana administratorilor ori o alta prestatie personala a acestora.