Executarea silita a partilor sociale. Consecinte.

Prin modificarea operată de Legea nr. 152/2015 asupra art. 66 din Legea nr. 31/1990 s-a instituit expres posibilitatea executării silite asupra părților sociale, iar interesele creditorilor au prevalat asupra regimului juridic tradițional al societăților cu răspundere limitată.

Această modificare a Legii nr. 31/1990 a ignorat, în mod mai mult sau mai puțin voit, faptul că societăţile cu răspundere limitată sunt, în primul rând, societăţi de persoane, nu de capitaluri, iar elementul esenţial al constituirii unei astfel de societăţi îl reprezintă acordul de voinţă al asociaţilor şi intenţia lor de asociere[1].

Este adevărat că problema executării silite asupra părților sociale a fost tranșată de legiuitor în favoarea creditorilor, dar asociații care nu doresc să rămână prizonierii propriilor părți sociale (în sensul de a fi obligați să primească în societate terți neagreați/indezirabili și să coopereze cu aceștia) au la îndemână un remediu pentru asigurarea lui affectio societatis și pentru respectarea caracterului intuitu personae al asocierii:

1. În vederea păstrării caracterului intuitu personae al asocierii, respectiv al protejării față de intruziunea unor terți în societate (în mod evident, mă refer la situațiile în care elementul intuitu personae este determinant pentru asociere), este recomandabil ca înseși actele constitutive ale societății cu răspundere limitată să stipuleze că aceasta este fondată pe baza deplinei încrederi dintre asociați[2], în considerarea calităţilor personale ale acestora, iar asociații nu pot fi constrânși să accepte un terţ ca asociat.

Elementul intuitu personae este fundamentat pe încrederea reciprocă a asociaților la constituirea societății, iar încrederea reprezintă un element subiectiv și nu poate fi impusă sau cenzurată.

Încrederea, ca element subiectiv, poate fi rezultatul aprecierii aptitudinilor, calităților sau pregătirii profesionale a asociaților sau poate fi, pur și simplu, rezultatul atașamentului dintre asociați (sunt frecvente cazurile în care societățile cu răspundere limitată sunt constituite de soț și soție sau de rude apropiate).

Un element definitoriu al societății comerciale este affectio societatis, care înseamnă atitudinea de responsabilitate a asociaților, unii față de alții și a tuturor față de societate, exercitarea activă și cu bună-credință a drepturilor aferente părților sociale și obligația de fidelitate față de societate.

Așa cum am arătat deja, regula instituită de art. 1881 NCC stipulează că, prin contractul de societate, două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi, ceea ce înseamnă că asociații au nu numai dreptul de a colabora și de a participa activ la ”viața” societății, ci au chiar obligația de a colabora.

Or, nu se poate admite că această colaborare se poate realiza împotriva voinței asociaților inițiali, cu o altă persoană decât cea agreată.

Principiul libertății de asociere implică indubitabil și ideea că un subiect de drept nu poate fi obligat să se asocieze cu un alt subiect de drept, ceea ce conduce la concluzia că asociaţii existenţi într-o societate cu răspundere limitată nu pot fi obligaţi să se asocieze cu creditorii asociatului executat silit.

2. Executările silite asupra părților sociale nu vor putea fi blocate prin invocarea caracterului intuitu personae al asocierii, însă actul constitutiv poate să prevadă ab initio dreptul asociatului rămas de a se retrage din societate în ipoteza în care un terț dobândește prin executare silită părțile sociale ale asociatului inițial.

În conformitate cu art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ”asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate (…) a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv.

Retragerea din societate este tot o expresie a principiului libertății de asociere/libertății contractuale, întrucât un asociat nu poate rămâne prizonier al propriilor părți sociale, nu poate fi obligat să rămână asociat într-o societate în care condițiile esențiale avute în vedere la fondarea acesteia s-au modificat substanțial[3].

3. În conformitate cu art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal.

Așadar, nu numai că este posibil, dar este recomandabil ca asociații să evalueze convențional – prin actul constitutiv – ”drepturile asociatului retras”, respectiv să stabilească prin intermediul unei clauze penale suma datorată asociatului pus în situația de a se retrage din societate pentru a nu fi constrâns să coopereze cu un terț neagreat/indezirabil (clauza penală poate fi activată pentru încălcarea clauzei de agrement din actul constitutiv, fapt care deschide posibilitatea invocării unui pact comisoriu și a rezilierii contractului de societate în ceea ce-l privește pe asociatul retras).

4. Efectele juridice și financiare ale retragerii vor fi suportate de societatea cu răspundere limitată, iar asociatul care se retrage ca urmare a executării silite a fostului său asociat va fi îndreptățit să primească de la societate suma cuantificată prin clauza penală inserată în actul constitutiv. În situația în care această valoare nu este precizată ab initio în actul constitutiv, suma la care va fi îndreptățit asociatul retras va fi stabilită de comun acord cu ceilalți asociați sau va fi stabilită de un expert desemnat în acest sens.