Dubla reprezentare – cauză de anulare a clauzei penale?

 

Curtea de Apel TIMIŞOARA

R O M Â N I A

Curtea de Apel Timișoara

Secția a II-a civilă operator – 2928

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 78

Ședința publică din 29 mai 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: C____ B___ N___

JUDECĂTOR: A_____ R______ S_____

GREFIER: L_______ B____

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta S.C. T________ S.A. V___________ împotriva sentinței comerciale nr. 210 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu pârâta intimată _____________________. Timișoara, reprezentată prin administratorul judiciar S.C.P. Ad Pro Management S.P.R.L. Timișoara.

La apelul nominal se prezintă, pentru apelantă, av. B____ L_____, iar pentru administratorul judiciar al intimatei, practician în insolvență M____ A_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, în data de 26.04.2013, note scrise din partea apelantei, un exemplar din acestea fiind comunicat reprezentantului administratorului judiciar.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, potrivit facturii pe care o depune azi la dosar.

Practicianul în insolvență solicită respingerea apelului, conform celor arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P___ sentința comercială nr. 210 din 31 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX Tribunalul T____ a respins cererea formulată de reclamanta S.C. T________ S.A. V___________ împotriva pârâtei _____________________. Timișoara, reprezentată prin administratorul judiciar S.C.P. Ad Pro Management S.P.R.L. Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de prestări-servicii nr. 1771/2009, societatea pârâtă, în calitate de prestator, s-a obligat față de reclamantă, în calitate de beneficiar, să execute manopera lucrărilor de regie efectuate pentru spațiile deținute de beneficiar, iar beneficiarul se obliga să plătească prestatorului suma cuvenită, pentru neplata la scadență urmând să suporte penalități de 1% pe zi de întârziere până la recuperarea integrală a sumei datorate.

P___ contractul nr. 63/2008, ___________________. Timișoara, în calitate de prestator, s-a obligat față de S.C. T________ S.A. V___________, în calitate de beneficiar, să presteze anumite activități pentru care a fost stabilită o remunerație, iar în cazul în care plata nu se făcea la scadență, beneficiarul datora penalități de 1% pe zi de întârziere.

Contractele au fost semnate de dl. Fabio Lanza, care, la acel moment, deținea funcția de administrator unic la societatea reclamantă, atât pentru prestatori, cât și pentru beneficiari, în calitate de reprezentant legal.

P___ sentința civilă nr. 1752/2011 pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a fost admisă cererea creditoarei _____________________. Timișoara, prin administrator judiciar S.C.P. Ad Pro Management S.P.R.L. Timișoara, debitoarea S.C. T________ S.A. V___________ fiind somată să plătească suma de 296.220,07 lei, cu titlu de plată restantă, la care se adaugă 932.245,13 lei penalități de întârziere, somație de plată rămasă irevocabilă.

Reclamanta solicită anularea clauzelor referitoare la penalități pentru dol prin reticență și cauză ilicită. Potrivit art. 960 din Codul civil, aplicabil la data încheierii contractelor, dolul este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți, sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinațiuni, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune.

Partea susține ca dl. Fabio Lanza ar fi semnat pentru ambele părți și ar fi încheiat contractele cu clauze păgubitoare pentru societate. Pe de o parte, în acest caz, răspunderea pentru prejudiciile cauzate reclamantei îi aparține în întregime celui ce a semnat și care, la acel moment, avea calitatea de administrator social cu puteri depline, iar pe de altă parte, prejudiciul a fost creat, nu neapărat prin semnarea acelor clauze, care se regăsesc în multe contracte între profesioniști, ci prin neplata la timp a prețului, ceea ce a dus la calcularea de penalități. Și în acest caz, culpa este exclusivă a consiliului de administrație sau a administratorului care nu a plătit la timp facturile, ceea ce a determinat acumularea de penalități.

Reclamanta arată că nu a avut cunoștință de clauzele penale, însă nimeni nu se poate apăra cu propria necunoștință, atâta timp cât contractele poartă semnătura administratorului și ștampila societății. Afirmația că, în respectivele contracte, clauzele penale aveau o cauză ilicită, întrucât pârâta avea cunoștință de intenția mandatarului de a frauda interesele, nu este întemeiată. Clauza penală prin care se stabilesc penalități este, de regulă, inserată în contractele dintre profesioniști, iar cuantumul acestor penalități poate să depășească debitul. Această clauză are rolul de a asigura respectarea la timp a clauzelor contractuale, simpla întârziere presupunându-se că aduce prejudicii uneia dintre părți. Asemenea clauze, prin ele însele, nu au produs niciun prejudiciu reclamantei, prejudiciul fiind cauzat prin neplata prețului la scadență, neplată care poate fi sau nu imputabilă administratorului, dar care nu poate să afecteze co-contractantul, care, până la proba contrarie, a fost de bună-credință. Buna-credință se prezumă, iar reclamanta nu a dovedit că pârâta a fost de rea-credință sau a avut intenția, împreună cu mandatarul reclamantei, de a-i frauda interesele.

Potrivit art. 144 și următ. din Legea nr. 31/1990, republicată, administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor, potrivit prevederilor art. 72 și 73 și răspund față de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcției lor. Directorii vor înștiința consiliul de administrație de toate neregulile constatate cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor lor. Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați dacă, având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni și auditorului financiar.

În societățile care au mai mulți administratori răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la administratorii care au făcut să se consemneze, în registrul deciziilor consiliului de administrație, împotrivirea lor și au încunoștințat despre aceasta, în scris, pe cenzori sau auditorii interni și auditorul financiar. Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau auditori interni și să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operațiune, aceeași obligație având-o și administratorul în cazul în care, într-o anumită operațiune, știe că sunt interesate soțul sau soția sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.

Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicțiile stabilite la alin. 1 și 2, referitoare la participarea, la deliberarea și la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul votului îl constituie: a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către persoanele menționate la alin. 2, de acțiuni sau obligațiuni ale societății; b) acordarea de către administrator sau de persoanele menționate la alin. 2 a unui împrumut ori constituirea unei garanții în favoarea societății. Administratorul care nu a respectat prevederile alin. 1 și 2 răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate.

În susținerea prezentei cereri se tinde, de fapt, la anularea efectelor unei sentințe –somații de plată – care a rămas irevocabilă, pentru exonerarea reclamantei de la plata penalităților, prin anularea clauzelor penale. Din starea de fapt prezentată nu s-a putut reține dolul sau cauza ilicită în încheierea contractelor respective, iar dacă reclamanta a suferit vreun prejudiciu, acesta s-a datorat neîndeplinirii la timp a obligației de plată și, în acest caz, aceasta poate să se îndrepte împotriva administratorului care i-a fraudat interesele, în conformitate cu răspunderea reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. T________ S.A. V___________, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării parțiale a contractelor de prestări-servicii nr. 1771/14.12.2009 (încheiat cu _____________________. Timișoara), respectiv nr. 63/03.03.2008 (încheiat cu ___________________. Timișoara), în sensul anulării clauzelor penale cuprinse în art. 4.3. din fiecare contract, privitoare la aplicarea penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi, raportate la suma neachitată, iar ca urmare a anulării respectivelor clauze penale, constatarea lipsei obligației sale de a achita suma de 932.245,13 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de societatea pârâtă și acordate de Tribunalul T____ prin sentința comercială nr. 1752/PI/31.10.2011 (ordonanță de plată).

Prima instanță a respins în mod neîntemeiat argumentele sale cu privire la incidența dolului prin reticență. În cadrul hotărârii atacate, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile referitoare la dolul prin reticență, motivând că încheierea clauzelor penale atacate nu ar fi produs niciun fel de prejudiciu societății, ci prejudiciul ar fi fost cauzat de neplata prețului la scadență. De asemenea, instanța a mai reținut că reclamanta nu ar fi făcut dovada relei-credințe a pârâtei, care, împreună cu mandatarul societății, dl. Fabio Lanza, au avut intenția de a-i frauda interesele.

Niciunul dintre aceste argumente nu poate fi reținut. Conduita de rea-credință a societății intimate, aflată într-o situație de conivență cu fostul administrator al apelantei, dl. Fabio Lanza, rezultă cu certitudine din starea de fapt din speță, motivarea judecătorului fondului cu privire la această cauză de anulare ignorând cu desăvârșire următoarele aspecte relevante:

Fostul administrator al S.C. T________ S.A. V___________, dl. Fabio Lanza, a încheiat contractele de prestări-servicii a căror anulare parțială se solicită, într-o vădită situație de conflict de interese, prin dublă reprezentare (în _____________________. Timișoara acesta avea calitatea de asociat, împreună cu soția sa, care era și administrator, iar în ___________________. Timișoara, _____________________. Timișoara era asociat unic, iar dl. Lanza administrator). De altfel, acest aspect rezultă chiar din modalitatea de semnare a celor două contracte: ambele au fost semnate, atât pentru prestator, cât și pentru beneficiar, de dl. Lanza Fabio.

În condițiile încheierii contractelor de prestări-servicii de către aceeași persoană, este evident că societatea pârâtă avea cunoștință de clauzele defavorabile apelantei, cuprinse în contracte, și a acționat în conivență cu fostul administrator al apelantei. Administratorul social, care acționa și în numele pârâtei intimate, nu a efectuat plățile datorate la timp, permițând acumularea penalităților de întârziere într-un cuantum extrem de ridicat. De asemenea, aceste debite nu au fost niciodată înscrise în contabilitatea societății, astfel încât acționarii nu au putut lua cunoștință de existența lor nici cu ocazia prezentării situațiilor financiare, pentru a putea remedia situația. Această conduită denotă, încă o dată, intenția comună a mandatarului apelantei și a pârâtei de a frauda interesele societății, prin permiterea acumulării unor penalități de întârziere atât de ridicate.

Nu se poate reține existența bunei-credințe a pârâtei la încheierea contractelor de prestări-servicii, câtă vreme voința acesteia a fost manifestată de aceeași persoană, care, în calitate de mandatar al reclamantei, a acționat cu vădită rea-credință, urmărind, prin includerea clauzelor penale, exclusiv prejudicierea societății apelante. Astfel, nu se poate considera că dl. Fabio Lanza a acționat, pe de o parte, cu rea-credință, în calitate de mandatar al S.C. T________ S.A. V___________, iar pe de altă parte, cu bună-credință, în calitate de reprezentant al _____________________. Timișoara, atunci când a semnat contractele de prestări-servicii.

Instanța a respins în mod neîntemeiat argumentele cu privire la cauza ilicită. Așa cum s-a arătat și mai sus, intenția vădită a societății pârâte, împreună cu mandatarul reclamantei, a fost de la bun început aceea de a prejudicia interesele apelantei prin permiterea acumulării unor penalități de întârziere în cuantum extrem de ridicat. Acest fapt, coroborat cu situația clară de conflict de interese în care se afla reprezentantul reclamantei, care acționa atât în numele prestatorilor, cât și al beneficiarului, relevă cauza ilicită a contractelor în ceea ce privește clauzele penale stabilite. De aceea, se impune constatarea nulității absolute a respectivelor clauze sub aspectul cauzei ilicite existente la momentul încheierii acestora.

În drept, a invocat art. 378 și 382 din Codul comercial, art. 948 pct. 2 și 4, art. 960 și 961 din vechiul Cod civil.

P___ concluziile scrise depuse la dosar, pârâta intimată, prin administratorul judiciar S.C.P. Ad Pro Management S.P.R.L. Timișoara, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, întrucât în speță nu sunt îndeplinite nici condițiile dolului prin reticență și nici cele referitoare la cauza ilicită.

Examinând apelul declarat de reclamanta S.C. T________ S.A. V___________ împotriva sentinței comerciale nr. 210 din 31 ianuarie 2013 a Tribunalului T____, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, în temeiul art. 295 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:

În esență, reclamanta apelantă critică soluția tribunalului pe motiv că fără temei i-a înlăturat atât argumentele referitoare la incidența dolului prin reticență, cât și cele cu privire la cauza ilicită.

Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicări a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate în dosar, cum nejustificat susține apelanta, în considerente arătându-se pe larg motivele pentru care judecătorul fondului a apreciat că cererea de chemare în judecată se impune a fi respinsă.

Astfel, trebuie avut în vedere că, de principiu, în legislația civilă nu există o interdicție expresă a contractului cu sine însuși sau a contractului cu dublă reprezentare, așa încât, din punct de vedere tehnico-juridic, aceeași persoană poate acționa în mai multe calități, exprimând voința și interesele unor persoane diferite, care figurează cu calități diferite în actul juridic încheiat în acest fel.

În speță, prezintă relevanță juridică nu numai dispozițiile art. 1443 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, reținute, de altfel, și de judecătorul fondului, și care statuează expres că administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau auditori interni și să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operațiune, aceeași obligație având-o și administratorul în cazul în care, într-o anumită operațiune, știe că sunt interesate soțul sau soția sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv, în caz contrar el răspunzând pentru daunele care au rezultat pentru societate (fiind de reținut faptul că societatea reclamantă a promovat o acțiune în răspundere împotriva fostului său administrator, care se află încă pe rolul Tribunalului T____), ci și prevederile art. 15316 din același act normativ.

Potrivit acestui din urmă text, o persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator și/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăți pe acțiuni al căror sediu se află pe teritoriul României. Această prevedere se aplică în aceeași măsură persoanei fizice administrator sau membru al consiliului de supraveghere, cât și persoanei fizice reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator ori membru al consiliului de supraveghere. Interdicția prevăzută la alin. 1 nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administrație sau în consiliul de supraveghere este proprietar a cel puțin o pătrime din totalul acțiunilor societății sau este membru în consiliul de administrație ori în consiliul de supraveghere al unei societăți pe acțiuni ce deține pătrimea arătată. Persoana care încalcă prevederile prezentului articol este obligată să demisioneze din funcțiile de membru al consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere care depășesc numărul maxim de mandate prevăzute la alin. 1, în termen de o lună de la data apariției situației de incompatibilitate. La expirarea acestei perioade, el va pierde mandatul obținut prin depășirea numărului legal de mandate, în ordinea cronologică a numirilor, și va fi obligat la restituirea remunerației și a altor beneficii primite către societatea în care a exercitat acest mandat. Deliberările și deciziile la care el a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân valabile.

Este adevărat că în cazul contractului cu sine însuși sau al contractului cu dublă reprezentare există riscul mai mare al vătămării drepturilor reprezentatului, mandantului, datorită conflictului de interese ce se poate ivi între mandant și partea pe care mandatarul o reprezintă în dubla sa calitate, în sensul că mandatarul ar putea să favorizeze pe una din părți în dauna celeilalte. Așadar, în cadrul contractului cu dublă reprezentare, ipoteză care se regăsește și în litigiul pendinte, este esențial modul în care mandatarul și-a îndeplinit mandatul, respectiv dacă a lezat sau nu interesele mandatarului, pentru că doar în ipoteza în care se dovedește vătămarea intereselor mandantului prin încheierea unui asemenea act juridic civil se poate dispune anularea actului pentru dol prin reticență, tribunalul reținând în mod judicios că prejudiciul a fost creat, nu neapărat prin semnarea contractelor de prestări-servicii, care cuprind o clauză penală, regăsită, de altfel, în multe contracte profesioniste, ci prin neplata la timp a prețului serviciilor prestate.

În cazul societăților comerciale voința socială exprimată de adunarea generală este adusă la îndeplinire de către administratori, în concepția Legii nr. 31/1990, raporturile dintre administrator și societate fiind raporturi de mandat, cu sau fără reprezentare (potrivit art. 72, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege), conținutul mandatului având o dublă natură: convențională (administratorul are puterile și obligațiile conferite de actele constitutive sau de hotărârile adunării generale) și legală (anumite puteri și obligații sunt prevăzute expres de Legea societăților). Mandatul fiind un contract intuitu personae, bazat pe încrederea pe care mandantul o are în persoana aleasă ca mandatar, el implică obligația de loialitate a mandatarului față de mandant, astfel că în executarea mandatului, facultatea de inițiativă a mandatarului trebuie să se manifeste în interesul mandantului.

Cu toate acestea, Curtea relevă că nu au fost administrate probe care să demonstreze fără dubiu că dl. Fabio Lanza ar fi acționat contrar intereselor societății apelante, simpla împrejurare că acesta a încheiat două contracte de prestări-servicii cu alte două persoane juridice în care avea interese, fiind asociat, respectiv administrator alături de alte persoane, printre care și soția sa, neputând determina o concluzie contrară, de vreme ce, la data constituirii societății reclamante (în anul 2007, după cum rezultă din extrasul din registrul comerțului și contractul din dosarul de fond – filele 10-13), _____________________. Timișoara și ___________________. erau deja înființate de mai mulți ani, iar la momentul desemnării acestuia în calitate de administrator al reclamantei, acționarii au cunoscut sau, cel puțin puteau să cunoască faptul că dl. Fabio Lanza derulează operațiuni comerciale și prin alte societăți cu răspundere limitată.

Oricum, sunt de neprimit afirmațiile apelantei în sensul că nu a avut cunoștință de cele două contracte de prestări-servicii și, implicit, nici de existența clauzei penale, în condițiile în care contractele au fost înregistrate în contabilitatea societății, aspect confirmat și de directorul său economic, nefiind necesară și înregistrarea penalităților contractuale (această împrejurare, împreună cu situația de fapt distinctă din dosarul instanței supreme, a cărei decizie a fost depusă cu titlu de practică judiciară, sunt de natură să determine o soluție contrară în prezenta cauză).

Este cunoscut faptul că societățile pe acțiuni, care nu sunt supuse obligației legale de auditare, vor avea trei cenzori și un supleant, dacă actul constitutiv nu prevede un număr mai mare (în toate cazurile, impar). Societățile pe acțiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului financiar. La societățile ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acționarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz, aceste organe efectuând controlul asupra actelor și operațiunilor administratorilor.

Cenzorii au anumite drepturi care le permit exercitarea controlului asupra gestiunii societății. Astfel, ei au dreptul să participe la ședințele consiliului de administrație, fără să aibă drept de vot. De asemenea, au dreptul de a obține, lunar, de la administratori o situație privind mersul activității societății. Cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, să verifice dacă registrele societății sunt legal ținute și dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, prezentând un raport adunării generale a acționarilor, raportul cuprinzând și propunerea lor cu privire la situațiile financiare și repartizarea profitului.

În fine, cenzorii sunt obligați să aducă la cunoștința administratorilor și, în anumite cazuri, adunării generale, neregularitățile în administrație și încălcările dispozițiilor legale și ale prevederilor actelor constitutive ale societății.

În principiu, actele juridice încheiate de administratorul învestit cu puterea de reprezentare angajează societatea comercială, indiferent de forma ei juridică. În acest sens, art. 701 din legea-cadru statuează că actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății, nefiind necesară o procură specială și în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziție trebuie încheiate în formă autentică.

În scopul protejării terților, Legea nr. 31/1990, modificată, a extins răspunderea societății pentru actele reprezentanților săi. Potrivit art. 55, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care societatea dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia ori când actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoașterii. Clauzele actului constitutiv sau hotărârile organelor statutare care limitează puterile conferite de lege acestor organe sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate.

În concluzie, Curtea reține că nu se poate dispune anularea unei clauze penale pentru simplul motiv că împotriva societății debitoare s-a pronunțat o somație de plată, care a rămas irevocabilă și, deci, constituie titlu executoriu, chiar dacă partea consideră că administratorul său statutar ar fi acționat în detrimentul intereselor persoanei juridice, stipularea unor penalități de întârziere numai în sarcina debitorului obligației de plată nefiind, în sine, contrară legii, în condițiile în care doar beneficiarul lucrărilor are obligația de a plăti prestatorului contravaloarea materialelor și a manoperei.

Pe de altă parte, apelanta nu a dovedit și nici măcar afirmat că lucrările nu ar fi fost executate sau că ar prezenta deficiențe de calitate, scopul său declarat fiind acela de a obține exonerarea de la plata sumei la care a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce nu poate fi acceptat.

Nici cauza ilicită nu a fost dovedită. Printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, art. 948 din vechiul Cod civil prevede și „o cauză licită”, iar art. 966 din același cod adaugă că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect. Cauza sau scopul este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil. Ea este acel element de natură psihologică care răspunde la întrebarea „pentru ce” (care este scopul în vederea realizării căruia) s-a încheiat actul juridic?

Scopul imediat - cauza proxima - numit și scopul obligației se determină în cadrul diferitelor categorii de acte juridice, iar în contractele sinalagmatice, așa cum este și contractul de prestări-servicii, cauza consimțământului fiecărei părți constă în reprezentarea, adică prefigurarea mentală a contraprestației, în aceste acte juridice fiind specific faptul că, fiecărei părți revenindu-i obligații, cauza obligației uneia dintre părți o constituie prefigurarea mintală a executării obligației corelative de către cealaltă parte (o parte se obligă știind că și cealaltă parte, la rândul ei, se obligă). Cu alte cuvinte, reciprocității de obligații îi corespunde o reciprocitate de cauze.

Articolul 967 Cod civil prevede următoarele: „convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie”. P___ urmare, legiuitorul arată că, deși înscrisul prezentat de creditor nu cuprinde mențiunea cauzei obligației ce o constată, el nu va fi obligat să facă dovada cauzei valabile, prezumându-se, până la proba contrară, că această obligație, constatată de înscris, are o cauză care nu este falsificată de eroare și nu este nici ilicită, nici imorală. Or, simpla afirmație a apelantei că intenția vădită a societății pârâte, împreună cu mandatarul său, a fost de la bun început aceea de a prejudicia interesele sale prin permiterea acumulării unor penalități de întârziere în cuantum extrem de ridicat, ceea ce relevă cauza ilicită a contractelor în privința clauzelor penale stabilite, nu este suficientă pentru a atrage nulitatea absolută a respectivelor clauze, pe motivul existenței unei cauze ilicite la momentul încheierii acestora.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamanta S.C. T________ S.A. V___________, cu sediul procesual ales în loc. Timișoara, ____________________, _________________, la S.C.A. V_______ & Asociații, împotriva sentinței comerciale nr. 210 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu pârâta intimată _____________________. Timișoara, reprezentată prin administratorul judiciar S.C.P. Ad Pro Management S.P.R.L. Timișoara, cu sediul în loc. Timișoara, __________________, Jud. T____.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2013.

Președinte, Judecător,

C____ B___ N___ A_____ R______ S_____

Grefier,

L_______ B____